Ministerul Transporturilor a semnat cererea de finanţare pentru proiectul în valoare de circa 1,95 miliarde de lei care prevede construirea a 70 de kilometri noi de autostradă pentru tronsonul Sebeş-Turda, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
Cererea de finanţare parafată vineri, 23 noiembrie 2017, vizează implementarea proiectului de construcţie a autostrăzii Sebeş-Turda - Faza II' depus de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în calitate de Beneficiar al finanţării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
"Obiectul principal al cererii de finanţare este reprezentat de construcţia a 70 kilometri noi de autostradă, cu două benzi pe fiecare sens de mers, pentru tronsonul Sebeş-Turda situat pe reţeaua TEN-T Core şi va contribui la reducerea timpului de deplasare între localităţile Sebeş şi Turda de la 85,83 minute la 53,35 minute", precizează Ministerul Transporturilor.
Potrivit sursei citate, din valoarea totală a proiectului, de 1,949 miliarde de lei, 75%, respectiv 1,215 miliarde de lei, este asigurat din Fondul European de Dezvoltarea Regională (FEDR), iar 405,074 milioane lei din bugetul de stat.
Perioada de implementare a proiectului este de 108 luni, până pe data de 31 decembrie 2022, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News