Autostrada Sibiu-Pitești. Ministrul Cuc, dezamăgit

CNAIR, declaratii Lucian Sova
CNAIR, declaratii Lucian Sova

Ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în Portul Midia, că este dezamăgit de întârzierile înregistrate în raport cu termenele prevăzute în elaborarea şi predarea studiilor de fezabilitate pentru autostrada Piteşti-Sibiu, de către compania contractantă. 

"Autostrada Piteşti - Sibiu, secţiunile, capetele unu şi cinci, după cum ştiţi, au fost ridicate pe SEAP, proiectare şi execuţie. Urmează ca să ridicăm până la sfârşitul lunii octombrie şi celelalte porţiuni - doi, trei şi patru. Ce vreau să vă precizez, sunt un pic dezamăgit de firma care a elaborat studiul de fezabilitate pentru Sibiu - Piteşti, pentru că noi am prelungit termenul acestei firme. Eu am găsit proiectul blocat în minister când am ajuns; s-a prelungit cu încă şase luni pentru a finaliza toate studiile de fezabilitate pentru cele cinci secţiuni, iar până în momentul de faţă ne-a adus secţiunile unu şi cinci, evident, pe care le-am şi lansat pe SEAP, şi secţiunea patru. Secţiunile doi şi trei urmează să le aducă. Dacă nu se vor încadra în termenul contractual, încheiem contractul cu ei. Noi oricum avem un plan de rezervă, este un proiect foarte important pentru România şi nu va fi pus sub nicio formă în pericol şi dacă nu mai prelungim perioada în continuare pentru Piteşti - Sibiu, compania are deja planul pus la punct astfel încât să ne menţinem termenul şi în octombrie să avem lansat întreg tronsonul Sibiu - Piteşti pe SEAP" - a spus Cuc. 

Ministrul Transporturilor a mai subliniat că proiectele mari de infrastructură de transport contribuie în mod esenţial la absorbţia fondurilor europene, dacă sunt implementate corect şi fără întârzieri nejustificate. 

[citeste si]

"Este foarte important din punct de vedere economic şi în al doilea rând pentru absorbţia de fonduri europene. Toată lumea vorbeşte de absorbţie, dar vedem că absorbţia în momentul de faţă se realizează doar prin proiectele fazate - vorbim despre Lugoj - Deva, Sebeş - Turda. Pentru a asigura absorbţia de fonduri europene, evident trebuie lansate proiectele, şi aici Sibiu - Piteşti este unul dintre ele, centura pe sud, la profil de autostradă - vorbim practic de veriga lipsă din coridorul patru, pentru că nu putem să închidem coridorul patru prin centura existentă care este suprasaturată. Chiar dacă şi acolo am deblocat proiectele de decongestionare la Domneşti, Popeşti, Berceni şi extindere pe anumite porţiuni la patru benzi, dar centura nouă, la profil de autostradă, este necesară, este lansată, e vorba de 51 de kilometri de drum la profil de autostradă. Valoarea este undeva la 500 de milioane de euro" - a precizat ministrul. 

În final, oficialul guvernamental a remarcat faptul că majoritatea proiectelor majore de infrastructură sunt adjudecate şi ulterior lansate în execuţie cu mari întârzieri din cauza sistemului de contestare a licitaţiilor. 

"Tot ce sper, şi am transmis foarte serios avertismentul acesta către toate firmele care participă, să nu mai facă contestaţii. Au termen undeva la trei luni de zile pentru depunerea ofertelor. Au fost scoase la licitaţie la începutul lunii iulie, deci au termen trei luni de zile să se pregătească, nu vreau să mai vad contestaţii inutile pentru că nu fac decât să blocheze şi să stopeze ritmul normal de implementare al proiectelor" - a atras atenţia ministrul Transporturilor, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel