Autostrada Soarelui, vestea aşteptată de toţi ŞOFERII

Asfaltare
Asfaltare

Regionalele Bucureşti şi Constanţa ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au finalizat joi lucrările de reparaţie pe Autostrada Soarelui.

Reparaţiile s-au făcut pe o suprafaţă însumată de 6.000 de metri pătraţi de sistem rutier degradat. Potrivit unui comunicat al companiei, lucrările s-au desfăşurat între 1 şi 26 aprilie, au costat aproximativ 204.000 lei, fără TVA, şi au fost efectuate în regie proprie de cele două regionale ale CNAIR.

Porţiunea cea mai degradată a fost cea cuprinsă între Bucureşti şi Fundulea (km 12- km 36), unde lucările efectuate de DRDP Bucureşti, pe o suprafaţă însumată de peste 2.000 de metri pătraţi, au costat aproximativ 116.000 de lei, fără TVA.

Se vor face lucrări şi la toamnă

'Pe acest sector de drum se vor face permanent revizii şi se va interveni ori de câte ori va fi nevoie, deoarece se estimează că suprafaţa asfaltică va mai suferi degradări în zona rosturilor plăcilor de beton din care sunt construiţi cei 24 de km ai autostrăzii, cuprinşi între Bucureşti şi Fundulea. Pentru ca această problemă să fie definitiv remediată, CNAIR SA intenţionează să demareze din toamna acestui an o serie de lucrări care presupun inclusiv frezarea betonului pe o adâncime de 8 centimetri şi aşternerea unui nou covor asfaltic. Lucrările se vor desfăşura etapizat, pe o perioadă de trei ani, şi vor costa aproximativ 100 de milioane de lei', se precizează în comunicatul CNAIR.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel