Autostrada Unirii. Teodorovici, precizare

Autostrada
Autostrada

Autostrada Unirii, alături de alte obiective de infrastructură, se află menţionată în proiectul Legii bugetului pe 2019, a anunţat, vineri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. 

"Pentru autostradă aveţi text clar în lege. Este prevăzut exact acest obiectiv al Autostrăzii Unirii, este clar menţionat şi inclusiv cu credite de angajament şi credite bugetare pentru acest obiectiv. Veţi găsi acolo şi alte obiective de infrastructură mare, Autostrada Braşov - Bacău", a spus Teodorovici, după aprobarea de către Guvern a proiectului Legii bugetului de stat pe 2019. 

Ministrul a dat asigurări că în proiect se regăsesc toate obiectivele pe care ministerele le-au trimis şi a menţionat că există o prevedere care spune că pe măsură ce anumiţi indicatori tehnico-economici se aprobă de către Guvern pentru un obiectiv sau altul ministerul de resort este îndreptăţit să facă introducerea obiectivului în planul său de investiţii. 

Întrebat dacă sunt alocaţi bani pentru calea ferată care duce la Otopeni, ministrul a răspuns: "Sigur, da". În ceea ce priveşte investiţiile, ministrul Finanţelor a spus că vor avea loc discuţii lunare cu reprezentanţii companiilor care se ocupă de drumuri şi căi ferate cu privire la stadiile în care se află obiectivele. 

Vezi şi: Mitriţă, debut de senzaţie la New York City FC. Video

Preşedintele Conferinţei de securitate de la Munchen, mesaj alarmant

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel