Autostrăzi în România. Ministrul Bode, precizări de ultimă oră

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

În acest an, vor fi recepționați 315 km de autostrăzi, drumuri expres și naționale, precum și variante ocolitoare, a declarat, marți, ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Ministrul a spus că, până în prezent, au fost dați în circulație 47 de km de autostradă, printre care și „muzeul în aer liber” Lugoj - Deva și vor fi recepționați alți 43 de km de autostradă până la finele anului.

Bode mai spune că au fost emise ordine de începere a lucrărilor pentru 131,6 km de autostradă, drumuri expres, variante ocolitoare și drumuri naționale, în valoare de 2,9 mld. lei. Până la finalul anului ministrul estimează că vor fi emise ordine de începere pentru încă aproximativ 45,4 de km de autostradă, drumuri expres și variante ocolitoare în valoare de 1,05 mld. lei.

Ministrul a mai enumerat proiecte de infrastructură feroviară, la metrou, aeroporturi, în comunicații și la Poșta Română.

Conform Planului de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020-2030, necesarul total de finanţare pentru toate modurile de transport este de 72,2 mld. euro, notează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel