Conform datelor oficiale de la DRPCIV, în România s-a înregistrat o scădere a înmatriculărilor de autoturisme second hand.
Înmatriculările de autoturismele second hand au scăzut, în primul trimestru al anului, cu 5,84%, până la 120.641 de unităţi, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, reiese din statistica Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultată de Agerpres.
În primele trei luni din anul anterior au fost înregistrate în evidenţele oficiale 128.123 de autoturisme rulate.
Cele mai vândute mărci auto second hand
Potrivit datelor DRPCIV, cele mai înmatriculate autoturisme rulate, consemnate în intervalul ianuarie - martie 2018 au fost: Volkswagen (31.038 de unităţi, scădere de 10,1% faţă de T1 din 2017), Opel (15.531 unităţi, -15,97%), Ford (11.173 unităţi, -12,17%), BMW (11.130 unităţi, -0,04%), Audi (7.168 unităţi, -37.34%), Mercedes-Benz (6.095 unităţi, -3,54%), Skoda (5.381 unităţi, +5,08%), Renault (5.214 unităţi, -6,19%) şi Aston Martin (3.859 unităţi, în comparaţie cu cele doar două exemplare înmatriculate anul trecut, în aceeaşi perioadă).
Pe de altă parte, la nivelul primului trimestru din 2018, înmatriculările de autoturisme noi au crescut, în România, cu 28,58%, ajungând la 28.643 de unităţi, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul precedent, când s-au înregistrat 22.276 de exemplare.
Cele mai vândute mărci auto noi
În funcţie de numărul unităţilor înmatriculate, numai în luna martie, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia - cu 1.897 de exemplare, în creştere cu 21,84% faţă martie 2017, Ford (774 unităţi, -24,56%), Volkswagen (767 exemplare, +31,34%), Skoda (680 exemplare, +25,93%) şi Opel (477 exemplare, +62,24%).
Totodată, cea mai redusă frecvenţă a înregistrărilor la DRPCIV s-a înregistrat la: Alfa Romeo (8 unităţi), Subaru (4), Ford-CNG-Technik (3), Maserati şi Mercedes-AMG (câte două exemplare), Bentley, Lada, Lamborghini, Rolls-Royce şi Aston Martin (câte o unitate).
[citeste si]
Conform statisticii DRPCIV, parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2017, la peste 7,635 milioane de unităţi, în creştere cu 8,91% faţă de anul precedent. Din acest total, peste 1,320 milioane de vehicule erau înmatriculate în Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News