AVALANȘĂ în Munții Retezat. Doi copii și-au pierdut viața

Avalansa
Avalansa

O avalanșă s-a produs, în urmă cu scurt timp, în Munții Retezat. Cinci persoane au fost prinse de avalanșă.

UPDATE

Doi sportivi ai României, recunoscuţi în lume pentru rezultate obţinute în alpinism, au urcat, sâmbătă, ultima creastă.

Fetiţa care a murit surprinsă de avalanşă în Retezat este copilul de aur al alpinismului românesc, iar băiatul - cel mai tânăr alpinist din Europa care a atins Vârful Aconcagua.

Copiii muntelui, Geta Popescu şi Erik Gulacsi, au trăit până la 13 şi 14 ani vorbind cu cele mai înalte creste montane, însă şi-au îngropat iubirea pentru munte în judeţul Hunedoara, în Masivul Retezat.

Poliţia a deschis dosar penal in rem cu privire la faptă în cazul tragediei din Masivul Retezat, unde doi adolescenţi de 13 şi 14 ani - Erik Gulacsi şi Dor Geta Popescu - şi-au pierdut viaţa, iar cinci persoane au fost rănite în urma unei avalanşe care s-a produs sâmbătă în zona Şaua Bucurii-Poiana Pelegii, la circa 2.000 de metri altitudine. 

"S-a întocmit un dosar penal in rem cu privire la faptă. Cercetările vor stabili ulterior dacă există vinovaţi cerţi în această cauză", a declarat duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Laura Bradu. 

Ancheta este coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg, iar în funcţie de complexitatea ulterioară a cauzei dosarul ar putea fi preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. 

Până acum au fost audiate trei persoane care se află la Refugiul Genţiana din Retezat. Este vorba despre coordonatorul celor 51 de turişti şi de alte două persoane din acelaşi grup care se aflau sâmbătă în apropierea locului în care s-a produs avalanşa şi care au intervenit pentru scoaterea de sub zăpadă a victimelor. Audierile vor continua în perioada următoare, cu alţi martori ai accidentului. 

-Știre inițială-

Doi copii au murit, anunță IPJ Hunedoara.

Conform primelor informații, cei doi copii, cu vârste cuprinse între 13 și 14 ani, făceau parte dintr-un grup de 5 turiști.

Nu se știu informații despre starea celorlalte trei persoane.

Avalanşa a avut loc între Şaua Bucurei şi Vârful Peleaga şi a surprins un grup format din cinci persoane. 

La faţa locului intervin pompierii militari, jandarmi montani şi salvamontişti. 

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara atrăgeau atenţia, în urmă cu o zi, asupra pericolului "iminent" de producere a unor avalanşe în masivele Parâng şi Retezat, din cauza stratului de zăpadă proaspătă care s-a aşternut în ultimele zile şi care măsoară aproape un metru la altitudini mari şi în zonele de creastă. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel