Diferența dintre platourile de filmare de altă dată și cele de azi. Actrița Catrinel Dumitrescu: "Eu mergeam la probe, acum se merge la casting"

E una dintre cele mai fine și sensibile prezențe de pe scena teatrului românesc. Destinul ei se confundă, practic, cu ultimele decenii ale Teatrului Nottara. Se recomandă, de altfel, ca un om de teatru, nu de film, în ciuda peliculelor de succes. A iubit toată viața un actor care i-a fost partener de scenă și suflet pereche, și care a părăsit-o prea devreme. De când Emil Hossu a plecat din viața ei, zilele de 25 ianuarie sunt mult mai reci. Spune că are dreptul de a fi vulnerabilă și că se pregătește pentru ce rămâne atunci când nici familia, nici meseria, nu îți mai aparțin: o ocrotire de sine, care o face reticentă față de interviurile în spațiul public și față de expunerea la o lume insensibilă. Catrinel Dumitrescu este una dintre prezențele onorabile ale podcastului Avangarda și vine la microfonul unui episod de excepție pentru a povesti publicului cele nepovestite din intimitatea ei de actriță, femeie și prietenă. „Doi pe o bancă” e metafora care descrie viața cu Emil Hossu. Datorită ei, ideea de a avea „Buletin de București” ne parvine ca o onoare.

Catrinel Dumitrescu știe cum e să trăiești „Ca-n filme”, dar marile bucurii, șocuri, fericiri și dezamăgiri i-au venit dinaintea artei, din realitatea arareori blândă. Crede că avem nevoie de afecțiune și nu întâmplător, a crescut, de-a lungul vieții ei, câini: Nuca și Alun au fost două pedagogii diferite ale răsfățului, iubirii necondiționate și prieteniei necuvântătoare. De curând, Catrinel Dumitrescu a primit în cadrul TIFF un premiu pentru excelență: despre demnitatea acestui premiu, încăpățânarea ei nobilă de a nu face niciodată ceva necinstit pentru profesie sau pentru un rol, încântarea de a-și revedea Clujul în care a trăit și prietenii de acolo, aflăm într-un episod cu totul special, la Avangarda!

De ce refuză Catrinel Dumitrescu să dea interviuri? „Când stai închis, poate că și suferi mai puțin.”

Ionuț Vulpescu: Bun găsit la o nouă ediție a podcastului meu, Avangarda cu Ionuț Vulpescu. Astăzi am o mare bucurie, să o am invitată pe actrița Catrinel Dumitrescu. Mulțumesc mult că ați acceptat invitația mea.

Catrinel Dumitrescu: Mulțumesc și scuze că am tot întârziat întâlnirea asta.

I.V.: Se circulă greu în București...

C.D.: Eh, nu numai... Dar astăzi am ajuns la timp...

I.V. De ce dați puțină interviuri?

C.D.: Așa este! Pentru că fiziologia are o formă inteligentă de a se manifesta. În sensul că te apără în momentul în care simți că e un pericol. Și atunci preferi să stai închis decât să... Atunci când stai închis, poate că și suferi mai puțin.

Catrinel Dumitrescu, vulnerabilă? „Deloc nu posed calitatea asta de a mă autopromova, de a mă duce, de a cere, de a mă impune. Nu e vina nimănui. Este doar vina mea”

Catrinel Dumitrescu, doamna teatrului românesc, în timpuri noi: „Știți, pe vremea mea, existai în măsura în care convingeai. Azi exiști în măsura în care apari.”

I.V.: Ați lăsat rolurile să vorbească?

C.D.: Nu știu. Oricum, în roluri, în lumina reflectorului, sufletul omului se vede cel mai bine. Actoria e un exercițiu al sufletului, al conceptului tău de viață, cât se poate. Adică se vede în lumina reflectorului totul. Dar, da, prefer să fac meseria.  Știți, pe vremea mea, existai în măsura în care convingeai. Azi exiști în măsura în care apari. Or... Dacă apar fără să am nimic de spus, fără să conving, să am posibilitatea de a convinge, numai ca să apar așa, ca să ce?

Actrița Catrinel Dumitrescu despre dinamica meseriei de actor, astăzi: „Eu mergeam la cadru, acum se spune pe set. Eu mergeam la probe. Acum se merge la casting”

I.V.: Există o diferență între platourile de filmare de altă dată și cele de azi? Sau între scena teatrelor de altă dată și cele de astăzi?

C.D.: Bineînțeles. Bine, eu nu știu foarte multe pentru că filme astăzi n-am prea făcut. Deci eu pot să vorbesc despre cum era... Și atunci și acolo, destul de rar. N-am făcut așa, n-am fost într-un pluton de elită, n-am făcut film după film. Am făcut câteva filme, dar n-am făcut fapte mari. Am făcut fapte mici și bunuțe. Adică, sau cât am putut eu de bine. Sigur că există diferență. Eu mergeam la cadru, acum se spune pe set. Eu mergeam la probe. Acum se merge la casting. Deci sunt multe diferențe.

Podcastul complet, mai jos:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News