Cea de-a șasea ediție a TIFF aduce în Oradea peste 30 de pelicule premiate în marile festivaluri internaționale, dar și un număr record de avanpremiere românești proiectate în prezența echipelor de filmare. O prezență inedită pe marele ecran, din distribuția comediei Visul face parte Serghei Mizil, care va veni la întâlnirea cu publicul din Oradea. În fiecare seară, iubitorii de muzică și film sunt invitați la cine-concertele în sală sau aer liber.
Un număr record de avanpremiere românești vor fi proiectate sâmbătă și duminică (29/30 septembrie) la Teatrul de Stat și la Sala Transilvania. Libertate, noul film al regizorului Tudor Giurgiu inspirat din fapte reale petrecute în timpul Revoluţiei din 1989, câștigător la Festivalul de la Sarajevo și la TIFF 2023 va putea fi urmărit sâmbătă de la ora 19:00. Proiecția va avea loc în prezența echipei filmului, fiind urmată de o sesiune de Q&A.
Spectatorii îi vor întâlni începând cu 21:45 pe actorii Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, în comedia Încă două lozuri, continuarea comediei de succes Două lozuri, regizată de Paul Negoescu. Printre avanpremierele de sâmbătă de la Teatrul de Stat se numără și documentarul Cazul inginerului Ursu, (r. Liviu Tofan, Șerban Georgescu), cât și filmul Între Revoluții (r. Vlad Petri), câștigător al Premiului FIPRESCI, la Berlin în 2023. Câștigător al Premiului pentru debut la TIFF 2023 și selecționat la Sarajevo și Rotterdam, Tigru (r.Andrei Tănase), cu Paul Ipate, Alex Velea, Cătălina Moga și Elvira Deatcu se va vedea în avanpremieră duminică, de la ora 17:00, la Teatrul de Stat. De la ora 15:00, documentarul De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin, în regia Carlei Teaha, va fi proiectat la Sala Transilvania, în prezența echipei.
Comedia, Crima este a mea/ Mon Crime (r. Francois Ozon), deschide seria proiecțiilor-eveniment de la Teatrul de Stat Oradea, vineri, 29 septembrie, începând cu ora 20:00. Acțiunea filmului este plasată în anii ‘30, protagonista fiind o actriță ce devine cunoscută după ce este achitată de crimă pe motiv de autoapărare. Din distribuție fac parte Isabelle Huppert, Fabrice Luchini, Dany Boon și André Dussollier. Spectatorii prezenți la proiecția din Gala de deschidere vor fi întâmpinați pe muzica Cvartetului Espressione, care, inspirați de atmosfera filmului, vor face o introducere muzicală în Parisul interbelic.
Publicul orădean va vedea astfel pe marele ecran, în ultima seară de TIFF Oradea, filmul Casablanca (r. Michael Curtiz). Considerat unul dintre cele mai bune filme ale secolului XX, la peste 90 de ani de la lansare, într-o splendidă copie restaurată și recompensat cu trei premii Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film, Casablanca îi aduce împreună pe Humphrey Bogart și Ingrid Bergman într-una dintre cele mai cunoscute și frumoase povești de dragoste ale tuturor timpurilor. Tot în Piața Unirii, vineri seara, de la 20.30, este proiectat E pericoloso sporgersi, filmul de debut al regizorului Nae Caranfil, care se va urmări în varianta restaurată, la 30 de ani de la premieră. Cu o structură inovatoare pentru cinematografia română din acel moment şi cu interpretări remarcabile ale unor actori precum Marius Stănescu, Natalie Bonifay sau Florin Călinescu, filmul îşi păstrează şi astăzi prospeţimea şi umorul.
Iar comedia Visul (r. Cătălin Saizescu) cu Vlad Logigan, Georgiana Saizescu, Nicodim Ungureanu și Serghei Mizil va fi parte din programul din Piața Unirii de sâmbătă seara și va fi prezentat publicului de către echipa filmului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News