”Avansul suveranist este zdrobitor”, în timp ce Klaus Iohannis nici măcar nu aude. Adevărul spus de Bogdan Chirieac, după declarațiile lui Ilie Bolojan

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Analistul Bogdan Chirieac a comentat atacurile indirecte ale lui Ilie Bolojan la adresa lui Klaus Iohannis și a liberalilor care i-au îndeplinit toate dorințele.

Dezbaterea momentului, în spatele ușilor închise, în politică se învârte în jurul Cotroceniului. Nu George Simion, nu Călin Georgescu, ci mai mulți liberali vor demisia președintelui Klaus Iohannis. Liberalii au propus ieri, în ședința PNL, ca președintele Iohannis să-și dea demisia, deoarece ar afecta foarte mult partidul.

Ilie Bolojan, liderul formațiunii, a făcut mai multe declarații despre moștenirea politică lăsată de președinte. Analistul Bogdan Chirieac, într-o intervenție la Antena 3 CNN, a comentat acest subiect, punctând viitoarele mișcări ale lui Klaus Iohannis, cum a fost perceput în cursul anilor și cum s-a adaptat Ilie Bolojan la „politica dâmbovițeană”.

Bolojan - "Eu cred că cineva care va fi judecat de istorie și care aparține unei perioade care se încheie trebuie lăsat în această situație"

„O demisie, să spunem mâine, credem că va rezolva problemele economice și toate dezechilibrele pe care le are România? Asta e o întrebare. Din punctul meu de vedere, este foarte important în această perioadă, dar nu numai în această perioadă până la alegerile prezidențiale și după, să menținem țara noastră într-o zonă de stabilitate. În primul rând este vorba de stabilitate în guvernare și să luăm măsurile care se impun. Mi-ar fi plăcut ca, în anii trecuți, când unii dintre colegi doar se gândeau ce-ar vrea cineva și anticipau anumite dorințe și le și executau, mi-ar fi plăcut să aibă atunci o gândire critică și când au luat tot felul de decizii de la festivalul democrației și alte decizii în PNL care n-au ajutat nici partidul nostru și nici echilibrele din această țară, să se fi gândit atunci mai bine. A avut critici, dar nu de la cei care îl critică astăzi și, așa cum v-am spus, era bine să avem un spirit critic de-a lungul multor ani, pe care mulți dintre colegi, din păcate, nu l-au avut. Și eu cred că cineva care va fi judecat de istorie și care aparține - că ne place, că nu ne place - unei perioade care se încheie trebuie lăsat în această situație”, a spus Ilie Bolojan.

De la executanți la critici - scenariul pe care l-a anticipat Bogdan Chirieac

„Este adevărat ceea ce spune domnul Ilie Bolojan. Iohannis a devenit calul de bătaie al campaniei prezidențiale. Acum își dau seama că apropierea de Klaus Iohannis a făcut PNL-ul să obțină 13%. Este al doilea cel mai prost scor pe care l-a obținut PNL-ul la parlamentare în istorie. Cred că în 2000 au mai luat 9%. Deci, lucrurile stau rău de tot. Într-adevăr, Ilie Bolojan are dreptate în ceea ce-l privește pe Klaus Iohannis. Pe de altă parte, avem această dilemă care, mă rog, nu cred că mai este în aceeași situație în care eram în decembrie, fiindcă prezența premierului Marcel Ciolacu și a alianței PSD-PNL la guvernare e o garanție pentru UE. Era bine în decembrie, în iureșul acela nebun, să fie și Klaus Iohannis. Dacă au amânat alegerile până în mai, normal ar fi ca domnul Iohannis să-și vadă de viața lui, să se întoarcă la viața sa de lux, bine, din care nu a plecat nicio clipă, și să avem un președinte interimar care și el se cunoaște cu Europa, mă refer la domnul Ilie Bolojan. Ar fi un câștig să ai mai multe personalități acceptate la nivel occidental. Ar fi un câștig, pentru că avansul suveranist este zdrobitor. Va trebui să facem față acestui val suveranist și să vedem ce decizii vor fi luate. Foarte probabil, din punctul meu de vedere, vom avea un președinte suveranist”, a explicat Bogdan Chirieac.

Moștenirea electorală lăsată de Iohannis va fi o problemă. Își va da Klaus Iohannis demisia de la Cotroceni?

„Nici măcar nu aude aceste apeluri domnul Klaus Iohannis. Nu a auzit timp de 10 ani tot ce spunea poporul. Nu va auzi nici acest apel. În același timp, să nu uităm, dacă în 2014 unii credeau că vine Carol I, așa pe rit nou, și ziceam că în doi ani de zile o să avem autostradă București-Sibiu, ca să meargă dânsul în weekend acasă, nu ne deranja lucrul acesta, iar în 2019 poporul român l-a votat, chipurile, în necunoștință de cauză, atunci culegem roadele votului nostru. Și atunci a fost o manipulare înspăimântătoare în favoarea sa, ca în 2014, numai că atunci nu a fost nimeni care să invoce amestecul Federației Ruse. Deci, Klaus Iohannis va continua să-și vadă de viața domniei sale, care e paralelă de cea a poporului român, dar responsabilitatea pentru mandatele dezastruoase pe care le-a avut este integral a noastră, a alegătorilor. Să nu ne dăm după cireș. Și cei care l-au votat și cei care nu l-au votat, cel puțin a doua oară, au contribuit la aducerea lui. Așa este democrația. Majoritatea decide pentru minoritate. Așa a fost. Ne asumăm lucrul acesta. Să ni-l asumăm pentru că nu l-au pus tancurile sovietice și nici TikTok-ul pe Klaus Iohannis. PNL, care, într-adevăr, cum a spus Ilie Bolojan, care s-a dus la esență, a pierdut pe seama acestei asocieri. Bătrânul Bolojan, venind de unde s-a agățat harta în cui, se adaptează repede la politica dâmbovițeană. El spune că alții se gândeau ce ar dori, fără să exprime, că știm că exprimatul nu e punctul său forte, domnul președinte, fără să verbalizeze. Ce i-ar plăcea domniei sale? Avionul cu piscină mare? Avionul cu piscină mai mică? Avionul cu teren de golf? Apoi să îndeplinească. ‘Domnule președinte, vrem să luăm un avion pentru dumneavoastră, cât vreți să facă?’ Păi, 9 milioane de euro. ‘Nouă milioane de euro? Nicio problemă!’ Acesta e adevărul”, a concluzionat Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel