Băiatul care a revoluționat învățământul românesc prin scrisoarea care a fost publicată prin intermediul publicației DC News este fratele celebrei cântărețe de la noi, Andreea Avarvari (AVA).
AVA este recunoscută atât pentru participarea sa la Vocea României, cât și pentru colaborările cu artiști precum Andra, Delia, Loredana, Feli, Antonia și Smiley. Artista cântă, la ora actuală, în trupa lui Smiley și este cunoscută pentru piesele celebre de rap de la noi. AVA că a făcut parte din Fundația Dan Voiculescu.
De asemenea, fratele artistei a dat la Facultatea de Jurnalism unde a fost și admis și vrea să urmeze o carieră în domeniu, sora lui ajutându-l și pregătindu-l pentru aceste demersuri.
Avarvari Vlad din Ialomița ne-a scris pe adresa redacției un mesaj de revoltă după ce a făcut contestație la Bacalaureat 2018.
Iată scrisoarea publicată în exclusivitate de DC News:
"Sunt un elev din județul Ialomița, mai precis de la Colegiul National "Grigore Moisil", mă cheamă Avarvari Vlad.
Vă pot spune că am fost "abuzat" de sistemul de învățământ, în ideea că profesorii care corectează lucrările elevilor, le corecteaza în batjocură și-și bat joc de munca copiilor...
De exemplu, eu am învățat timp de luni bune, m-am pregătit intens pentru Examenul de Capacitate, pentru Bacalaureat, am făcut meditații, m-am privat de anumite lucruri personale și ieșiri, doar pentru a avea parte de un rezultat bun la examen. Iar când am susținut Examenul de Bacalaureat, la Limba și Literatura Română, am fost convins că nota va fi pe măsură, deoarece, repet, pregătirea mea a fost intensă. În urma aflării rezultatelor, nota a fost de 6,80, iar dupa contestații a ajuns la 8,85, aproape de 9.
Cum este posibil ca profesorii să greșească așa de mult, să nu fie atenți, să-și bată joc la propriu de munca unor adolescenți și copii până la urmă? În ce țară trăim? Ăsta este învățământul românesc? Așa a ajuns? Nu mai putem avea dreptate nici în instituții, precum Liceul? Cum mai pot tinerii să aibă notiunea de cunoaștere corectă?
De altfel, eu am fost unul dintre cazurile fericite, dar cunosc prieteni și elevi, care deși erau buni, cand au aflat rezultatele (unele mici bineînțeles), constrânși de familie, de societate, de școală, de rușine nu au mai avut curajul să aibă încredere in ei, s-au demoralizat, și nu au mai făcut contestații, iar nota lor era alta cu siguranță și s-au lăsat bătuți de soartă și de acel rezultat care, de fapt, nu era cel adevărat, din păcate unii adolescenți ajung să facă gesturi extreme... Știm cu toții cazuri... Lumea trebuie să cunoască adevărul!!! Lucrurile nu mai trebuie ascunse, prea mult se tace și nu se face nicio schimbare." este mesajul elevului, verificat în baza platformei bacalaureat.edu.ro, care confirmă creșterea notei după contestație.
La sfârșit, ne scrie și o rugăminte, nu pentru el, ci pentru cei care vor veni după el: "V-aș ruga ca prin intermediul acestei publicații să faceți un articol pe baza acestui subiect, ca să ajunga la Ministerul Educației, să facă ceea ce trebuie, o schimbare, să pună î comisii de corectare și evaluare, cadre didactice, care au experiență și care sunt profesioniști, nu niște persoane care își bat joc de elevii din ziua de azi, care mai și învață și muncesc pentru obținerea idealurilor. Vreau să fiu eu vocea celor neauziți, care poate nu au curaj. Multumesc anticipat!".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News