Avem de dat coplată. Cum procedăm?

val-vilcu
val-vilcu

Invenţiile asigură progresul medicinii, deci sistemul nostru de sănătate nu poate intra în colaps, pentru că mereu inventează câte ceva. De pildă apa caldă, care lipseşte din multe spitale, a fost inventată recent de Ministerul Sănătăţii. Iar mersul pe jos, de la o coadă pentru medicamente la alta, s-a înregistrat la OSIM. Lăsând gluma la o parte, să recunoaştem că noutăţile de care vorbesc oficialii guvernului sunt vechi de când lumea medicală românească.

Pacientul englez, să spunem, fiindcă am văzut filmul, nu trebuie să plătească serviciile pe care i le furnizează statul. Neamţul, dacă şi-a achitat asigurarea, primeşte tot ce are nevoie de la spital sau de la farmacie. Pentru că unii mai săreau calul, abuzând de aceste servicii ”gratuite”, vesticii au introdus o coplată, simbolică, de câţiva euro. La noi, pacientul plăteşte din greu, nu doar simbolic. Coplata există, deci, nu mai trebuia inventată, ci doar oficializată. Doar jumătate din consumul de medicamente este acoperit de asigurări, deci pacienţii scot din buzunar 50 la sută din valoarea tratamentului aşa-zis ”gratuit”. În spitale vii cu pastilele şi spirtul de acasă. Veniturile medicilor sunt, în cea mai mare parte, acoperite tot de pacienţi, odată cu micile sau marile atenţii care trec dintr-un buzunar în altul.

Iniţial, s-a spus că taxa se aplică de la 1 ianuarie, iar coplata va fi de 5 lei pentru o vizită la medicul de familie şi la specialist, de 15 lei pentru o vizită la domiciliu şi de 100 de lei pentru o internare. Se mai promitea că primăriile sau ministerele de resort vor plăti pentru cei cu venituri reduse, pentru copii, studenţi sau şomeri. Probabil, de aici au venit şi greutăţile şi întârzierile. Cert este un singur lucru: nu putem scăpa de coplată, fiindcă este prinsă în acordul cu FMI, pentru acest an.

Dacă tot este inevitabilă, ar putea avea pacienţii români un beneficiu din coplată? Teoretic, omul ar trebui să devină mai preocupat de propria sănătate, odată ce ştie că ea costă. S-ar limita, poate, excesele, dacă aceia care se duc prea des la medic ar scoate mai mult din buzunar. Ar fi şi un punct de plecare pentru oficializarea plăţilor informale. Odată ce omul ştie că a plătit oficial, e mai puţin dispus să scoată şi plicul. Chiar dacă o parte din bani s-ar duce către medic, nu este destul pentru ca acesta să poată supravieţui, dar avem cel puţin o bază de discuţie. Nu în ultimul rând, ar mai intra ceva fonduri în sistem. În momentul de faţă, lipsesc peste 8 miliarde de lei de la buget. Fără o minune, de la 1 iulie nu mai există bani pentru salarii, electricitate, medicamente. Coplata acoperă prea puţin din această gaură imensă. Controlul anual obligatoriu la medicul de familie nu poate fi taxat, tocmai fiindcă este obligatoriu. Rămân de strâns circa 20-40 de milioane de lei. Mai punem 40-60 de milioane de la specialişti, rezultă cam 100 de milioane de lei din afara spitalului. Cu 5 milioane de internări anual, ar rezulta 500 de milioane de lei din spitale. Deci, nu s-ar acoperi nici 10 la sută din deficit, în cel mai bun caz. Riscul ar fi ca mulţi pacienţi să amâne vizita la medic, din lipsa banilor, până ajung în situaţie-limită, sau să apeleze la sfaturile prietenilor şi ale farmaciştilor, cu efecte negative asupra stării de sănătate şi chiar a bugetului, obligat să plătească, în final, tratamente mai scumpe.

Până la urmă, prevenţia ar putea fi marele beneficiu al coplăţii. Dacă plăţile suplimentare vor fi aplicate doar la spital, încasările vizate de FMI nu vor scădea semnificativ, dar va creşte numărul vizitelor la medicul de familie sau la specialistul din ambulatoriu. Astfel, ne vom apropia de modelul occidental, care pune accent pe medicina primară, mai eficientă şi aflată mai aproape de pacient.

Editorial apărut pe www.doctorulmeu.net.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel