Un telespectator glumeţ îmi spunea că la Dinamo doar nunţile sunt de Liga Campionilor, cu referire la Borcea şi la ceea ce mulţi privitori au putut vedea zilele trecute la televizor.
În ţara în care un sfert dintre români trăiesc sub limita sărăciei, astfel de paranghelii unde opulenţa e la ea acasă tind să devină o obişnuinţă. Din acest punct de vedere semănăm foarte mult cu America Latină, zona în care s-au născut telenovelele. La ce bun un astfel de serial, pe care mai dai şi bani pe deasupra, dacă poţi transmite pe gratis de la nunta lui Borcea? Reţeta e simplă, aduce rating şi costă foarte puţin. În definitv, o nuntă televizată e de fapt un Reality Show la care nu consumi resurse pentru că nu tu îl produci dar toată lumea e fericită - televiziunea a rezolvat-o măcar o zi cu audienţa, iar pe nuntaşi i-a văzut tot poporu’.
Psihologii ar putea spune că oamenii ăştia care nu mai ştiu ce să facă şi cum să facă să-şi etaleze toate câte au sunt de fapt tare nefericiţi. Din acest motiv au nevoie să arate lumii contrariul şi uite aşa, iese ceea ce s-a văzut!
La urma urmei îi vedeţi pe protagoniştii acestui eveniment în stare să se bucure de un peisaj montan? De liniştea unei poieniţe? De faptul că văd un urs în depărtare sau un uliu zburând în cercuri largi sus de tot? Credeţi că susurul unui izvor îi umanizează brusc, îi bucură şi îi linişteşte?
La polul opus, popor telespectator cât cuprinde, cu ochii lipiţi de ecranul televizorului. Şi asta ar merita o analiză din perspectivă psihologică. Aici poate fi ceva mai simplu, după principiul că dacă tu nu ai, măcar să vezi cum e la alţii cu bani!
Nu ştiu câţi au privit cu admiraţie marea adunare mitocănească transmisă practic în direct dar sunt convins că unii s-au holbat cu înjurătura pe buze. Un psiholog îmi spunea că aici s-ar putea să funcţioneze acelaşi principiu ca atunci când te uiţi la unul care a ajuns sus de tot în funcţie mare şi fură de nu mai are buzunare şi lăzi în care să înghesuie prada! Unora le este scârba dar alţii îl dracuie doar de ciudă că nu sunt ei în locul borfaşului!
Acum că totul s-a terminat, o constatare despre adunătura de invitaţi e obligatorie. Un amestec de politicieni, oameni controversaţi din fotbal, miliţieni sau, mă rog, poliţişti şi afacerişti certaţi cu legea, altfel greu de adunat în acelaşi loc! Doar Justiţia ar putea s-o facă dacă ar fi ceva de capul ei… A fost văzut pe acolo şi controversatul Said Baklini, cel cu afacerea Reşiţa, dar ce mai contează asta căci nimic nu poate sta în calea fericirii mirilor! ”Unde mai vezi hoţii şi vardistii stând la aceeaşi masă şi ciocnind o cupă de sampanie?” - îmi scria un telespectator în timpul emisiunii Subiectiv… Poate fi şi asta o concluzie. Eu sunt curios dacă şeful Fiscului a fost la nuntă aşa cum susţin unii. Sorin Blejnar e prieten cu Borcea şi o să găsiţi internetul plin de ştiri despre felul în care şi-au petrecut vacanţele împreună. Şi dacă tot ameninţă mai marele strângătorilor de biruri că îi va impozita el pe manelişti, sunt curios ce impresie i-a făcut şefului ANAF această paranghelie. Din punct de vedere fiscal, desigur.
În rest, având în vedere audienţele îi propun doamnei ministru Elena Udrea să schimbe brandul de ţară. E momentul să cadă frunza şi să îi ia locul nunta lui Borcea!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News