Avem vreun program de guvernare cu care să stăm "în faţă"? Chirieac: Noi trebuie să fim mulţumiţi de un singur lucru: că stăm lipiţi de SUA și UE

colaj foto: Freepik
colaj foto: Freepik

"Avem doar direcţii, dar niciun proiect de ţară" - este afirmaţia tranşantă a analistului politic Bogdan Chirieac.

"Proiectul de țară al Președintelui Klaus Iohannis este al unei Românii europene, moderne și prospere. Este drumul pe care ţara noastră va trebui să-l parcurgă pentru a oferi cetățenilor siguranţă şi prosperitate. Astăzi, mai mult decât oricând, românii au nevoie de o viziune integratoare, pe termen lung, nu una a intereselor politice de moment. Proiectul de țară va reprezenta efortul colectiv al unei naţiuni determinate să-şi atingă adevăratul potențial și va fi dedicat totodată generațiilor viitoare, care se vor bucura de o Românie mai puternică și demnă" - asta scrie pe siteul oficial presidency.ro în dreptul rubricii Proiectul de țară al Președintelui Klaus Iohannis.

Cu toate acestea, în prezent, nu pare să existe un program anume care să primească toată atenţia Guvernului şi, deopotrivă, să absoarbă banii europeni care, în mod normal, s-ar cuveni şi s-ar aloca unui stat membru pentru astfel de iniţiative.

"Eu n-am văzut un program economic solid din partea acestei coaliţii. Sunt nişte direcţii, dar un program de ţară? Şi cu programul de ţară, cu toată dragostea, trebuia să vină domnul preşedinte Iohannis" - a mărturisit Bogdan Chirieac în direct la România TV.

Andreea Creţulescu a intervenit: A fost "România Educată"!

Bogdan Chirieac: Ei, haideţi, şi după plecarea lui Sorin Cîmpeanu mai este ceva din România Educată?

Andreea Creţulescu: Înţeleg că are o problemă cu alţi patru miniştri.

Bogdan Chirieac: Sorin Cîmpeanu chiar nu are o problemă cu plagiatul. Aşa au hotărât onorabilii la Comisie. La el chiar nu e cazul de aşa ceva. Dar... la întrebarea dvs.  - care este proiectul de ţară al României - nu ştiu să răspund. Sunt câteva direcţii.

Andreea Creţulescu: Dar sunteţi conştient, domnule Chirieac, că noi avem un PIB de 4-5 ori mai mare ca în anii '90 când da, îi înţelegeai pe politicieni că n-au de unde bani, dar acum sunt bani - ce facem cu ei?

Bogdan Chirieac: Aşa este, PIB-ul pe anul trecut, conform FMI, este 312 miliarde dolari, este al doilea PIB din flancul de est, după Polonia care are aproape 700 miliarde. Şi la PIB-ul pe locuitor am început să stăm foarte bine. Bucureşti, Ilfov e foarte sus, peste Roma. Şi totuşi Bucureştiul nu arată ca Roma, apropos de primării, primari, administraţie şi aşa mai departe. Deci, dacă această onorabilă coaliţie va continua şi va începe să-şi facă programul de ţară... Noi trebuie să fim mulţumiţi de un singur lucru: că stăm lipiţi (şi-aşa trebuie să stăm) de Statele Unite şi de Uniunea Europeană. E singurul "program de ţară" curent! 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel