Patru vedete în fiecare ediție, patru destinații superbe din Grecia, competiție și mult umor. Asta promite „Aventură cu patru stele", show ce va fi difuzat de Antena 1 începând din 14 august, în fiecare luni și marți de la 20.30.
Cosmin Seleși, prezentatorul show-ului, a dezvăluit telespectatorilor primele impresii.
„Nu cred că am mers așa de mult în viața mea. Cel puțin nu la temperaturi de 42 de grade. A fost un proiect pe care mi l-am dorit, un proiect extrem de frumos și tot atât de obositor, un proiect în care am râs mult și am descoperit niște locuri absolut spectaculoase. Vedetele venite în această aventură, probele la care au fost supuse, situațiile prin care trec, ipostazele noi în care se află, niște personaje noi, demențiale, greci veritabili, toate astea sunt ingredientele unui show de vară care sunt convins că o să placă", a declarat el.
Filmările au durat o lună de zile și au avut loc în Maroneia, Costa Ionica Perdika Karavostasi, Volos și insula Evia. Printre vedetele care au acceptat această aventură se numără Nea Mărin, pentru prima oara în postura de concurent, Carmen Tănase, Gina Pistol, Flick, Speak, Daniela Crudu, Șerban Copoț, Romică Tociu și Paula Chirilă.
[citeste si]
"Aventură cu 4 stele" este o emisiune realizată după formatul italian „Ricchi e poveri" ("The Rich And The Pauper"), filmată în Grecia. În fiecare ediție, patru vedete intră intră în competiție și în funcție de rezultat vor fi departajate constant: două dintre ele vor locui într-o vilă sau hotel de lux, în vreme ce celelalte două vor fi găzduite de localnici cu condiții materiale limitate. Cei care câștigă fiecare probă se bucură de o vacanță luxoasă, dar asta doar pentru câteva ore, în intervalul dintre probe, iar cei care pierd experimentează viața și muncile cele mai diverse și solicitante ale localnicilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu