• Aventuri în supermarket, ediţia Back to school sau... goana după rechizite. "Mami, munceşte şi tu mai mult! Nu vezi că suntem săraci? Paul are ghiozdan nou în fiecare an!"
A început goana după rechizite şi, cum era de aşteptat, printre standurile din supermarketuri şi librării au început deja să se facă auzite "perlele" celor mici, elevi sau viitori elevi, care vin la cumpărături cu părinţii.
Am intrat de curând într-o librărie să-mi iau ceva de scris. După cinci minute am ieşi de acolo cu informaţie nouă: nu există doar "ceva de scris". E blasfemie! Există pix cu led, cu gel 3D sau cu mesaj vocal, stilou cu cerneală invizibilă, smart-pen, markere de mărimea unui ciocan, culori "deştepte" care se schimbă între ele la lumină sau care îţi spun cât e ceasul, carioci care scriu în nuanţe de curcubeu, creioane care nu se ascut niciodată... şi eu care voiam doar să-mi cumpăr un pix cu pastă albastră.
"Tata, ia-mi-l p'ăla verde că scrie mai bine"
"Hai, mă, bunicule, tu nu vezi că e de bebeluşi? Cine mai are penar cu ponei în 2022?"
"Nu vreau! Nici aia! Nu-mi place ăla! Nici asta!"
"Nu vreau cartea! Ia-o dar n-o citesc! O citeşti tu!"
"Nici să nu te gândeşti să-mi cumperi aşa ceva! Mă faci de râs cu chestia aia roz!"
Sunt doar câteva din multele şi gingaşele vociferări ale micuţilor printre rafturile cu rechizite. Bunicii sunt demodaţi, mamele au gusturi proaste iar taţii aleg doar ce le place lor sau poate ce şi-ar fi dorit în copilărie şi n-au avut: penare cu avioane, caiete cu roboţi şi radiere în formă de maşinuţă.
Şi cum atât de mult şi-atât de des mi-e dat să întâlnesc fel şi de fel de oameni, care de care mai "speciali", m-am ciocnit de ei (ce să vezi!) şi în... supermarket. Un băieţel blond, superb, cu ochi albaştri şi-un breton ca de Hollywood, filat pe straturi, s-a oprit în dreptul meu. Aşa mi-l admirat şi-l studiam... îmi plăcea şi cum este îmbrăcat. Era îngrijit, curăţel, nimic scump, nimic "de firmă" cum am văzut la alţi puşti pe care taţii îi transformă în reclame umblătoare pentru Gucci sau Armani. Când gura blondinului cu breton în scări s-a deschis... am tresărit:
"Mami, munceşte şi tu mai mult! Nu vezi că suntem săraci? Paul are ghiozdan nou în fiecare an!"
Mama, vizibil stânjenită, l-a luat de mână şi i-a zis, ca unui om mare: "Hai, mă, mami, ştii şi tu că s-au scumpit toate, ai auzit şi la televizor! De ce nu vrei tu să-l porţi şi anul ăsta?".
"Pentru că e naşpa. Ţi-am făcut o listă acasă. De ce nu ai luat-o?".
"Am uitat", a zis mama încurcată.
Fiul a certat-o cuminte: "Puteai să faci o poză cu telefonul dacă ţi-era milă să rupi foaia din caiet!".
Uitasem că poate să-ţi fie milă când rupi o foaie din caiet.
Lecţia de inflaţie
N-avea mai mult de 8-9 ani. Dar avea stare. Şi nerv. Şi atitudine. Şi replici. Mi-a plăcut că era combativ şi venea cu soluţii. I-a sugerat chiar mamei sale să-şi ia un al doilea job. Pesemne că auzise asta pe undeva. Maică-sa m-a privit uşor jenată de situaţie. De parcă ar fi avut de ce... Până la urmă, blondul de o frumuseţe rară a înţeles. "Mamu lui" (aşa îi zicea) i-a explicat, în termeni simpli, de ce nu poate să-i cumpere rucsacul de 200 de lei. Ştrengarul a înţeles în mai puţin de un minut tot ce nu pricep unii: ce-i aia inflaţie şi de ce uleiul a ajuns să coste mai mult decât carnea care se vrea prăjită-n el. Mă aşteptam să facă urât, să o muşte pe biata femeie, să o împingă... cum am mai văzut, tot în acelaşi supermarket. Eram convinsă că va pleca cu muşcătura-ceas pe mână. Dar nu. Blonduţu' a zis "Bine." Nici OK nici "Nu mai vorbesc cu tine", nici "Eşti o mamă rea, te spun lu' tati!" A zis doar "Bine". Iar când m-am depărtat de ei, am auzit şi un "scuze" mai pe-nfundate.
Viitor politician? Neah...
Puştiul cu soluţii la toate mi-a câştigat simpatia. Chiar dacă la început părea agresiv, mi-am dat seama că peste ani va fi un lider excelent, un way-maker, un deschizător de drumuri şi-un om al vorbelor susţinute de fapte. Nu politician! Ca să se facă politician, ar fi fotografiat chiar el lista din caiet şi-ar fi venit cu ea, pe telefon, în magazin. Nu i-ar fi zis mamei să-şi ia un al doilea job, ci i-ar fi făcut cunoştinţă cu vreun tătic singur şi bogat de la şcoală. Mai mult, un viitor politician n-ar spune niciodată "bine" ci "lasă că vezi tu!". Iar scuzele de la final... l-au dat de gol că nu va putea niciodată să aspire la un scaun de personalitate politică. Şi-n toamna asta va duce în spate acelaşi ghiozdan din ultimii doi ani. Dar în piept va purta mereu blazon de bună creştere şi bun simţ, iar asta e de ajuns. Întotdeauna.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
