Averea europarlamentarului Adrian Severin - acuzat de practici de lobby contra cost, fiind cercetat de către Direcţia Naţională Anticorupţie - este verificată de Agenţia Naţională de Integritate, reprezentanţii instituţiei refuzând să dea detalii despre stadiul investigaţiilor.
"Nu vă pot da detalii şi nu pot comenta investigaţii aflate pe rolul Inspecţiei de integritate", a declarat secretarul general al ANI, Horia Georgescu, potrivit Mediafax. Oficialul ANI nu a putut preciza dacă ancheta privindu-l pe Adrian Severin a fost începută după apariţia informaţiilor legate de presupusul contract de lobby sau înainte de izbucnirea scandalului.
Reporterii de la Sunday Times au înregistrat o discuţie cu europarlamentarul PSD Adrian Severin în biroul acestuia de la Strasbourg, material video-audio în care eurodeputatul vorbeste despre demersurile făcute pentru introducerea unui amendament la o directivă europeană Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputaţi să plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. Cei trei deputaţi au acceptat.
Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: "Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp". La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru "servicii de consiliere".
În urma dezvăluirii făcută de Sunday Times, conservatorul austriac Ernst Strasser şi fostul ministru sloven de Externe, Zoran Thaler, au demisionat. Europarlamentarul PSD Adrian Severin a declarat, luni, la Bucureşti, că în anul 2010 a câştigat ca membru în consiliul de experţi ai Unicredit International suma de 30.000 de euro şi că averea sa, însumată, este la nivelul unui apartament de lux în Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News