Averea lui Mircea Băsescu, pusă sub sechestru de DNA

DNA a pus, marți, sechestru pe averea lui Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu. 

Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, a fost adus, marți, la sediul DNA, pentru a i se aduce la cunoștință rezultatele expertizării înregistrărilor depuse de avocaţii clanului Bercea la dosar. De asemenea, procurorii DNA l-a anunțat că averea acestuia a fost pusă sub sechestru.

Avocaţii lui Mircea Băsescu au afirmat că aceste înregistrări nu sunt autentice, întrucât nu a fost depus şi suportul de înregistrare, ceea ce ar putea însemna că ele ar fi putut fi modificate.

Înregistrările video realizate de către familia lui Bercea Mondial şi pe baza cărora fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Basescu, a fost arestat preventiv pentru trafic de influenţă, au fost analizate însă de către experţi autorizaţi.

Aceştia au confirmat că respectivele înregistrări nu au fost trunchiate sau suprapuse astfel încât să modifice sensul celor spuse de către cei surprinşi în respectivele filmări, realizate cu o minicameră video montată în cravata sau ceasul unuia dintre protagonişti.

Totodată, și averea lui Marian Căpățână a fost pusă sub sechestru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel