Avertisment de la ONU: VREME EXTREMĂ în 2020

ONU a avertizat că în 2020 vor urma episoade de vreme extremă la nivel global, după ce ultimii 10 ani au fost marcaţi de temperaturi record. 

Alegeri prezidentiale 2024

Organizația Meteorologică Mondială, care și-a bazat constatările pe analiza principalelor date internaționale, a anunțat că a confirmat și datele transmise săptămâna trecută de agenția de monitorizare climatică a Uniunii Europene, care arată că anul trecut a fost cel de-al doilea cel mai călduros an din istorie, după 2016.

"Anul 2020 a început de unde a plecat 2019 - cu condiții meteorologice cu impact ridicat și evenimente legate de climă", a declarat șeful OMM, Petteri Taalas, într-o declarație, referindu-se în special la devastatoarele incendii din Australia. "Din păcate, trebuie să ne așteptăm la condiții de vreme extremă pe tot parcursul anului 2020 și în deceniile următoare, alimentate de nivelurile record ale gazelor cu efect de seră care rețin căldura în atmosferă", a precizat acesta, conform Mediafax. 

Temperaturi record în ultimii 10 ani


Agenția ONU a anunțat, de asemenea, că temperaturile medii globale din ultimii cinci ani (2015-2019) și 10 ani (2010-2019) au fost cele mai mari înregistrate vreodată.

"Din anii 1980, fiecare deceniu a fost mai cald decât precedentul", a transmis agenția ONU într-un comunicat, avertizând că "se preconizează că această tendință va continua".

Oamenii de știință au subliniat necesitatea urgentă de a face mai mult pentru a contracara tendința de încălzire.

"Dacă ne uităm la toate evenimentele din întreaga lume care se produc acum ca urmare a acestei încălziri, este evident că nu reușim să prevenim interferențele antropogene periculoase cu sistemul climatic", a spus Bob Ward de la Grantham Research Institute pentru Schimbările climatice și mediu din cadrul London School of Economics and Political Science.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel