AVERTISMENT despre al PATRULEA VAL de COVID-19, după relaxarea bruscă a restricțiilor

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Francezii avertizează că o relaxare bruscă a restricţiilor, chiar şi pe fondul vaccinării unei bune părţi a populaţiei, ar putea echivala cu iminenta sosire a unui al patrulea val de infecţii în Europa. 

Alegeri prezidentiale 2024

Redeschiderea progresivă a activităţilor sociale anunţată de guvernul francez trebuie condusă într-o manieră prudentă şi controlată dacă dorim evitarea unui posibil al patrulea val al epidemiei de COVID-19, a avertizat vineri Consiliul ştiinţific al Franţei, potrivit AFP. Acest organism care consiliază guvernul francez în gestionarea crizei sanitare recomandă în special să se aştepte mai întâi vaccinarea a cel puţin 35 de milioane de persoane, dintr-o populaţie totală de circa 67 de milioane, nivel care ar putea fi atins în luna iunie, şi o diminuare reală a presiunii asupra sistemului sanitar înainte de a relaxa substanţial restricţiile antiepidemice.

Documentul cu recomandările acestui consiliu, denumit Primăvara 2021: pentru o redeschidere prudentă şi controlată, cu obiective sanitare, a fost transmis joi guvernului de la Paris.

Preşedintele Macron a anunţat deja un calendar al relaxărilor



Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat la sfârşitul lunii aprilie un calendar de relaxare a restricţiilor în patru etape, prima la începutul lunii mai şi ultima la sfârşitul lui iunie. Următoarea etapă, prevăzută pentru 19 mai, cuprinde în special redeschiderea tuturor centrelor comerciale, a teraselor cafenelelor şi restaurantelor, teatrelor şi cinematografelor şi micşorarea duratei interdicţiei de circulaţie pe timp de noapte, care va începe de la ora 21:00.

Redeschiderea activităţilor economice şi sociale este de dorit şi chiar necesară, întrucât ea răspunde unor puternice aşteptări şi dă o perspectivă ansamblului societăţii, perspectivă ale cărei beneficii psihologice sunt fără îndoială majore, notează Consiliul ştiinţific al Franţei.

Însă acesta are obiecţii asupra încadrării în timp a procesului de relaxare şi consideră că este imperativ ca acesta să ţină cont de indicatorii sanitari, în condiţiile în care, deşi infectările şi spitalizările sunt în scădere, numărul acestora rămâne totuşi ridicat.

Dacă în perioada de redeschidere circulaţia virală se stabilizează la o incidenţă de sub 100 de cazuri la 100.000 de locuitori pe săptămână, respectiv mai puţin 10.000 de noi cazuri de COVID-19 pe zi (faţă de circa 20.000 în prezent în Franţa), lunile care vin vor fi mai uşor de gestionat, estimează organismul menţionat, care avertizează în concluzie că o ieşire precipitată din măsurile de frânare a epidemiei ar putea conduce la un al patrulea val epidemic în vara acestui an, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel