Ministrul de externe luxemburghez Jean Asselborn, a cărui țară asigură președinția semestrială a Consiliului UE, a pledat, duminică, pentru rămânerea Greciei în zona euro, avertizând Germania în legătură cu riscul unei catastrofe dacă forțează Atena să renunțe la moneda unică europeană.
"Ar fi fatal pentru reputația Germaniei în Uniunea Europeană ca Berlinul să nu fructifice șansa care există acum prin prezentarea ofertei Greciei privind programul său de reforme. Dacă Germania împinge lucrurile către 'Grexit' (ieșirea Greciei din zona euro), atunci va provoca o dispută majoră cu Franța. Acest lucru ar fi o catastrofă pentru Europa, a declarat Asselborn pentru publicația germană Suddeutsche Zeitung.
Miniștrii de finanțe din zona euro (Eurogrup) s-au reunit sâmbătă pentru a ajunge la un numitor comun asupra textului care să servească ca punct de plecare în negocierile pentru un nou plan de ajutor pentru Grecia, al treilea din 2010, în schimbul programului de reforme prezentat în această săptămână de guvernul de stânga al lui Alexis Tsipras creditorilor internaționale ai țării — Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional.
După nouă ore de discuții lipsite de rezultat, miniștrii și-au suspendat reuniunea și au decis să reia lucrările duminică dimineață.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News