EXCLUSIV  Avertisment pentru Vărsători: Fiţi mai atenţi la portofel! Ca să nu spuneţi mai târziu - Ups, nu mai am bani! E timpul să vă gândiţi la pensie

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Din martie 2023 până prin 2025-2026 Vărsătorii trebuie să fie atenţi la cât cheltuie şi la cât pune deoparte pentru pensie sau economii. 

Publicitate

"Cu Marte retrograd în casa pasiunilor și Jupiter în zona educației, în primele trei luni ale lui 2023 nu trebuie decât să înveți, să îți (re)descoperi unele pasiuni, să devii mai flexibil, să comunici într-un mod eficient și să cauți îmbunătățirea rutinei zilnice. Din 7 martie, Saturn va intra în casa banilor și îți va schimba total atitudinea față de strategiile financiare. Și dacă nu aveai una, vei fi obligat. Lui Saturn îi plac economiile, cheltuielile făcute cu cap și câteodată zgârcenia. Uraște total luxul! Cei care au fost mână largă vor trece prin tot felul de teste ca să își dea seama care este importanța banilor. Nu poți cheltui într-o clipită sume pentru care ai muncit zile, săptămâni sau luni. Trebuie să începi să gândești ca o bancă sau ca un fond de pensii", spune Daniela Simulescu, astrolog DC NEWS, redactor şef Astrosens.

Mare atenţie la cheltuieli şi investiţii!

Daniela Simulescu vine cu următorul avertisment pentru Vărsători: "Acum respiraţi! Ziceţi - Lecţiile din ultimii ani au fost bune, n-au fost degeaba, hai să nu mă întorc unde eram, hai să vă ce pot construi de acum încolo. Iată, scăpaţi de tensiune, scăpaţi de presiune! Saturn e şi vocea aia interioară: N-ai făcut nimic bun! N-ai avanst! Nu eşti cu cariera unde ţi-ai fi dorit! N-ai familie! N-ai copii! N-ai una, n-ai alta! Nu o să mai fiţi atât de duri cu propria persoană, Saturn se va duce în casa a doua şi vă mai liniştiţi!

Casa a II-a este casa resurselor, este casa veniturilor, a banilor. Este casa valorii şi a talentelor. Este, dacă vreţi, şi o casă a ceea ce băgăm în noi, ca alimente. Când Saturn tranzitează această casă (asta începe pe 7 martie 2023 şi stă acolo până prin 2025-2026) va trebui să fiţi mai atenţi la bani. Acum Saturn zice - Hai să ne uităm la salariul tău! Am să-ţi arăt că cheltuieşti aiurea! Un exemplu simplu: dintr-odată apar nişte datorii sau nişte credite, trebuie să daţi bani pentru lucrurile astea serioase şi nu vă mai rămân pentru prostioarele pe care le făceaţi până acum ori pentru vreun exces negândit. Şi vă daţi seama - Ups, nu mai am bani! De ce? Pentru că Saturn vrea să fiţi mult mai atenţi la partea financiară. Vrea să fiţi mult mai pragmatici, să nu mai cheltuiţi pe toate prostiile şi să faceţi investiţii pe termen lung.

Cu Saturn în casa a II-a, indiferent de vârsta pe care o aveţi, eu vă recomand să vă gândiţi la pensie. Saturn în casa a II-a adoră planurile pe termen lung legate de finanţe. O să fiţi permanent îngrijoraţi de statusul financiar. Trebuie să vă gândiţi aşa: eu o să am o pensie, eu nu am o pensie, cum pot să fac să am o pensie. Sau poate nu e vorba de pensie. Poate începi să strângi bani, să pui deoparte într-un cont de economii, poate începi să investeşti într-un mod deştept. Saturn va zice - Nu investi că n-o să te las! O să pierzi banii! Saturn în casa a II-a zice - Investeşte azi un leu, mâine un leu... şi creşte dobânda. Adică îşi doreşte nişte investiţii din acelea pe termen lung."

Mai multe informaţii aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel