Duminică, 14 februarie, tinerii vor sărbători Valentine's Day. O partea a bisericii nu este de acord cu această aniversare a dragostei.
Publicitate
"Este agreată de români, de tineret în general pentru că, în general lucrul mai puţin plăcut înaintea lui Dumnezeu parcă prinde mai uşor. Ideea de bază nu este rea. Este vorba despre dragoste, despre iubire între doi tineri dar de aici până la atransforma această virtute, poate cea mai importantă care există în creştinism, în libertinaj sau alte aspecte negative este un drum mai lung şi care din păcate este foarte mult tineri în ziua de astăzi", a declarat preotul Cristian Ştefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, scrie Vocea Transilvaniei.
Biserica este deranjată şi de promovarea agresivă care se duce de Ziua Îndrăgostiţilor. Preoţii spun că în supermaketuri sunt afişate ostentativ prezervative şi alte produse care îndeamnă la desfrâu. Oamenii bisericii nu sunt de acord nici cu căsătoriile de o zi, „oficiate" în cluburi cu această ocazie.
"Noi, Biserica Ortodoxă şi Biserica Creştină în general trebuie să apere foarte clar instituţia cea mai importantă: familia, pentru că însuşi Isus Hristos a arătat importanţa acestei instituţii pentru Biserica Creştină. La o astfel de sărbătoare nu ne putem juca de-a căsătoria de o zi pentru că este un lucru foarte serios. Nu ne putem juca de-a reclamele în supermarketuri unde pentru că e Valentine's Day să fie afişate pe rafturi prezervative şi alte lucruri care să te conducă la desfrâu şi atunci Biserica Ortodoxă nu poate să fie de acord cu aşa ceva. Suntem de acord să existe dragoste între tineri de genuri diferite, bărbat şi femeie dar nu în modul acesta care deja denaturează", mai spune preotul Cristian Ştefan.
Dumneavoastră sunteți de acord cu sărbătoarea de Valentine's Day? Vă invităm să ne spuneți răspunzând la sondajul de mai sus.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu