Avertismentul șefului OMS: Coronavirusul se mişcă mai repede decât vaccinurile

Foto Pexels
Foto Pexels

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează că infecția cu SARS-CoV-2 se mişcă mai repede decât vaccinurile şi a anunțat că promisiunea ţărilor din G7 de a împărţi un miliard de doze câtre naţiunile sărace nu este suficientă.

Alegeri prezidentiale 2024

„Acesta este un mare ajutor, dar avem nevoie de mai mult şi avem nevoie de ele mai repede. În acest moment, virusul se mişcă mai repede decât distribuţia globală a vaccinurilor. Peste 10.000 de oameni mor în fiecare zi! Aceste comunităţi au nevoie de vaccinuri şi au nevoie de ele acum!”, a declarat jurnaliştilor şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Liderii din domeniul sănătăţii globale au avertizat, de asemenea, că angajamentul a fost prea mic, prea târziu, fiind necesare mai mult de 11 miliarde de doze.

Confruntaţi cu inechitatea accesului la vaccin, liderii G7 s-au angajat în timpul summitului din weekend să doneze un total de peste un miliard de doze, în creştere faţă de cele 130 milioane promise în februarie.

Discrepanţa între vaccinarea în ţările G7 şi ţările cu venituri mici este de 73 la 1, potrivit Băncii Mondiale.

Programul Covax condus de OMS a livrat până acum 87 de millioane de doze de vaccin către 131 de ţări, mult mai puţine decât se anticipase. OMS doreşte cel puţin 70% din populaţia lumii să fie vaccinată până la următoarea reuniune a G7 din Germania ce va avea loc anul viitor.

„Pentru a face acest lucru, avem nevoie de 11 miliarde de doze”, a spus Tedros.

OMS şi partenerii săi au evidenţiat, de asemenea, nevoia disperată de fonduri pentru a depăşi pandemia.

În acest a,  sunt necesare peste 16 miliarde de dolari pentru a finanţa pe deplin eforturile de accelerare pentru un acces uşor la diagnostic, tratamente şi vaccinuri Covid-19.

Această cifră reprezintă mai puţin de un procent din cheltuielile globale mondiale de apărare, a declarat directorul OMS pentru situaţii de urgenţă, Michael Ryan, adăugând: „Sigur ne putem permite un procent din asta pentru a salva vieţi şi a pune capăt acestei pandemii”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel