Luni dimineața, îngrijitoarea Grădiniţei nr. 1 din municipiul Piteşti a dat alarma, după ce a simțit miros de gaze în interiorul şi în exteriorul clădirii şi a anunţat conducerea instituţiei care a solicitat intervenţia pompierilor militari, alimentarea cu gaz fiind oprită în zonă. Cursurile grădiniței au fost suspendate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, lt. Mădălina Epure, îngrijitoarea grădiniţei a simţit miros de gaz în interiorul şi în exteriorul imobilului, astfel că a fost solicitată intervenţia pompierilor.
La faţa locului au ajuns atât echipaje ale pompierilor militari, precum şi ale Distrigaz Piteşti.
Livrarea de gaz metan în zonă a fost oprită până la stabilirea cauzelor şi remedierea defecţiunii, primele cercetări arătând că ţeava de gaze care alimentează unitatea de învăţământ, aflată la suprafaţă, era fisurată din cauza zăpezii şi a ţurţurilor de gheaţă care au căzut peste ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News