Administrația Națională de Meteorologie a emis trei avertizări de vreme rea, pe lângă atenționarea meteo în vigoare.
Din această dimineață, de la ora 10:00 a intrat în vigoare o atenționare meteo valabilă pentru centrul țării de ploi importante cantitativ.
Pe lângă această avertizare meteo, valabilă până la ora 16:00, meteorologii au mai emis alte trei, toate de Cod Galben:
Pânâ la ora 18:00, în județul Constanţa - arealul delimitat de localitățile: Lumina, Ovidiu, Palazu Mare, Mamaia, municipiul Constanța, se semnalează cantităţi de precipitaţii ce vor depăși 15-20 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie.
Până la 18:30, pe arii relativ extinse în jumătatea sudică a judeţului Dolj, îndeosebi zona localităţilor Teslui, Teasc, Segarcea, Perişor, Băileşti, Urzicuţa, Afumaţi, Bârca, Bistreţ; local în judeţul Olt, îndeosebi în zona localităţiilor Bârza, Vlăduleni, Fărcaşele, Drăgăneşti-Olt şi localităţilor Grădinile-Vişina Nouă-Ştefan cel Mare, se vor semnala averse ce vor atinge izolat 25-30 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici şi medii, intensificări de scurtă durată ale vântului.
Până la ora 18:25, în județul Constanţa - arealul delimitat de localitățile: Medgidia, Cuza Vodă, Castelu, Basarabi, Valea Dacilor, Siminoc, Poarta Albă, Nisipari, Nazarcea, se vor semnala cantităţi de precipitaţii ce vor depăși 15-20 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News