Avertizare meteo. Se strică vremea în toată ţara

Ploi
Ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o informare de instabilitate atmosferică valabilă la nivelul întregii ţări din după-amiaza zilei de marţi până vineri seara. 

În cursul serii de marţi (14 august) şi al nopţii de marţi spre miercuri (14/15 august), în regiunile vestice şi nordice gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat şi local se vor semnala intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse cu caracter torenţial şi grindină. 

În zilele de miercuri, joi şi vineri, mai ales în cursul după-amiezelor şi al serilor, în Maramureş, Transilvania, nordul Crişanei şi al Moldovei, precum şi în zonele montane şi submontane vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua şi aspect de vijelie şi izolat grindină. 

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 de litri/mp şi izolat 30 - 40 de litri/mp.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel