Aviaţia israeliană a bombardat miercuri dimineaţa un obiectiv al Jihadului Islamic, după noi tiruri cu rachete din Fâşia Gaza, la o zi după confruntări care s-au soldat cu circa 10 morţi în enclava palestiniană, relatează AFP, scrie Agerpres.
În oraşele israeliene Netivot şi Aşkelon au sunat sirenele pentru a avertiza populaţia locală asupra atacurilor, potrivit unor informaţii difuzate iniţial de armată.
Armata a semnalat tiruri din Gaza şi a indicat că aviaţia sa a bombardat şi lovit o unitate a Jihadului islamic care lansase rachete.
Armata israeliană a efectuat marţi dimineaţă o operaţiune ţintită împotriva unui responsabil al organizaţiei Jihadul Islamic în Fâşia Gaza.
După atac, aproximativ 200 de rachete au fost trase din Gaza către Israel, fără a face victime, şi aviaţia israeliană a intensificat atacurile împotriva poziţiilor Jihadului Islamic.
Aceste atacuri s-au soldat cu opt morţi şi aproximativ 40 de răniţi în Fâşia Gaza, crescând la 10 numărul de morţi, între care comandantul Jihadului Islamic Baha Abu al-Ata şi soţia sa Asma, ucişi în Fâşia Gaza.
În vârstă de 41 şi tatăl a cinci copii, Baha Abu Al-Ata s-a alăturat grupării palestiniene Jihadul Islamic în anii '90 şi a fost comandantul său pentru nordul Gaza, de unde a orchestrat numeroase atacuri împotriva Israelului.
"El a fost responsabil de mai multe atacuri teroriste, tiruri cu rachetă asupra statului Israel în ultimele luni şi intenţiona să comită şi alte atacuri, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu