AVION AIR ASIA DISPĂRUT între INDONEZIA și SINGAPORE: 23 de pasageri au ratat zborul QZ8501

O amplă acțiune de căutare are loc duminică, pentru găsirea avionului Airbus A320-200, dispărut între Indonezia şi Singapore.

Aeronava ce aparține companiei malaysiene low-cost AirAsia avea 162 de persoane la bord, însă, potrivit listelor de pasageri, alți 23 de oameni care se înregistraseră pentru acest zbor nu s-au îmbarcat, din motive deocamdată neclarificate. Potrivit publicației Strait Time, printre aceștia se află 11 bărbați, opt femei și patru copii.

La bordul aparatului se aflau 156 de indonezieni, trei sud-coreeni, un francez, un malaezian și un singaporez, conform aceleiași surse. Erau 138 de pasageri adulți, 16 copii și un sugar. "Francezul era copilotul", a precizat purtătorul de cuvânt al companiei, J.A.Barata, citat de Agerpres.

Aviația militară indoneziană a informat că a trimis două avioane pentru a efectua cercetări într-o regiune la est de Java, sud-est de Pangkalan Bun, în provincia Kalimantan, conform agenției franceze de presă.

Aparatul era exploatat de AirAsia Indonezia, o sucursală a AirAsia cu baza la Kuala Lumpur în Malaezia, care domină piața companiilor aeriene cu costuri reduse în Asia de Sud-Est.

"Avionul era în stare bună, dar condițiile meteorologice nu erau foarte bune", a declarat directorul aviației civile indoneziene, Djoko Murjatmodjo, într-o conferință de presă susținută în aeroportul din Jakarta.

Rude panicate ale pasagerilor s-au adunat pe aeroportul Changi din Singapore și alte câteva sute s-au grăbit spre aeroportul din Surabaya.

Vezi și: Un avion cu 162 de persoane la bord a dispărut - FOTO. UPDATE: Aeronava s-ar fi prăbușit în apă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel