Radu, pasager în avionul Wizz Air București-Catania care s-a aflat în picaj după ce a lovit o pasăre, a povestit prin ce șoc a trecut.
"Suntem bine acum. Am fost foarte panicați. A fost o cursă de groază. Cu 30 de minute înainte de aterizare au început turbulențe. Nimic anormal până în acel moment. Avionul intra în picaj, apoi se ridica. Au fost țipete în avion, momente de panică. Mai multe persoane au leșinat.
Avionul a plecat cam cu 20 de minute întârziere din București și a aterizat cam cum 40 de minute întârziere. Aterizarea a fost foarte bruscă. Impactul a fost puternic. Eram aproape de Catania. Ne pregăteam de aterizare. În momentul când avionul cobora pentru aterizare, ni s-a zis că trebuie să mai rămânem zece minute în aer, să survolăm aeroportul din Catania. Piloții nu au vrut să ne alerteze. Acesta a fost momentul când toți pasagerii s-au panicat: când nu s-au dat detalii.
Neobținând informații timp de 15 minute, lumea întreba ce se întâmplă. Și însoțitorii de zbor erau panicați. Doar unul dintre ei a vorbit și avea vocea tremurândă. A fost un moment de panică, o stare de șoc. Și persoanele care dădeau primul ajutor erau în stare de șoc pentru că avionul ba urca, ba cobora. Efectiv intra în picaj. Toată chestiunea aceasta a durat cam 30-35 de minute.
Inițial noi am crezut că s-a pierdut un motor, iar piloții se folosesc de energia cinetică pentru a coborî avionul, dar nu știm exact ce s-a întâmplat. Nu ni s-a zis. Pe toată lumea a deranjat incertitudinea. Unii pasageri spuneau că au văzut o flacără la motorul din dreapta. Nu știu cât este de reală informația. Erau momente de panică", a povestit Radu, un român care se afla în avionul București-Catania, la Antena 3.
[citeste si]
Amintim că, în aeronavă, mai mulți oameni au avut nevoie de intervenția medicilor. Din fericire, în cele din urmă, avionul Wizz Air București-Catania a aterizat în siguranță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News