Într-o declarație de presă, secretarul de stat francez din Ministerul Transporturilor, Frederic Cuvillier, a declarat că la bordul avionului care s-a prăbușit joi se aflau 51 de francezi.
Avionul decolase din Ouagadougou, în Burkina Faso, iar autoritățile au pierdut contactul cu acesta după circa 50 de minute. Un avocat contactat de jurnaliștii de la ziarul Le Figaro spune că în Ouagadougou domnește tristețea și disperarea: "Este o tragedie. O reuniune a celulei de criză are loc în aceste momente la Ambasada Franței pentru a realiza lista pasagerilor. Familiile celor care se aflau în avion se tem să audă sunetul telefonului".
Potrivit avocatului, profilul francezilor care se aflau la bord este al muncitorilor expatriați veniți în Franța pentru a-și face vacanța: "Sunt persoane care lucrau în mediul privat, în toate sectoarele".
Avionul a fost reperat
Autoritățile franceze de la Mali au detectat epava avionului la jumătatea distanței dintre Gao și Kidal, într-o zonă deșertică foarte greu accesibilă. Imposibilitatea echipelor de salvare de a ajunge în zona cu pricina va îngreuna mersul lucrurilor. Autoritățile se tem de un deznodământ dramatic din cauza faptului că accesul este foarte dificil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News