Avion rupt în două pe Aeroportul Cluj. Exercițiu spectaculos cu sute de echipaje de intervenție - FOTO/VIDEO

Un exercițiu de amploare a avut loc astăzi pe Aeroportul Cluj. Sute de echipaje de intervenție au fost implicate.

Alegeri prezidentiale 2024

Astăzi, 16 noiembrie 2021, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a organizat un exercițiu de antrenament pentru verificarea aplicabilității „Planului de Acțiune pentru Situații de Urgență”, conform normelor și reglementărilor naționale și internaționale, în cazul producerii unui accident de aviație civilă pe  aeroport.

GALERIE FOTO AICI!

Scopul exercițiului a fost:  

- verificarea aplicabilității Planului de Acțiune pentru Situații de Urgență în cazul producerii unui accident de aviație civilă pe Aeroportul Internațional Cluj.

- antrenarea personalului de intervenție și verificarea timpului de răspuns a acestuia, în cazul producerii unui accident de aviație;

- coordonarea acțiunilor între instituțiile, companiile aeriene, furnizorii serviciilor de handling și alte persoane implicate în rezolvarea situațiilor de urgență;

- familiarizarea  personalului aeroportului  și a angajaților instituțiilor cu atribuții în cazul unor situații de urgență, cu privire la rolul acestora în planul de acțiune.

Care a fost scenariul exercițiului 

Exercițiul a fost coordonat de directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, David Ciceo și s-a desfășurat în zona de operațiuni aeriene, după următorul scenariu: 

”O aeronavă de tip A 320-200 aparținând companiei X-AERO aterizează înainte de pragul pistei, iar în urma impactului aeronava suferă avarii la trenul de aterizare și la fuselaj, determinând ruperea aeronavei în două bucăți. La locul producerii accidentului se zăresc coloane de fum și sunt indicii de izbucnire a unui incendiu. La bordul aeronavei sunt 100 de pasageri și 6 membri ai echipajului, iar în urma accidentului sunt 25 de persoane decedate, 15 sunt grav rănite, 26 de pasageri prezintă răni ușoare și 40 de persoane nu au nevoie de îngrijiri medicale. Nu sunt materiale periculoase în aeronavă, iar cantitatea de combustibil din aeronavă, la momentul aterizării este de 3 tone ”.

La exercițiu au fost invitați să participe în calitate de observatori reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, reprezentanți ai instituțiilor cu activitate în perimetrul aeroportuar și ai companiilor aeriene. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel