Avion Tarom, rămas la sol, după ce copilotului i s-a făcut rău. Cursa s-a anulat

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Avionul Tarom de pe cursa Paris-Otopeni a rămas la sol după ce copilotului i s-a făcut rău.

UPDATE: Conform ultimelor informații, cursa s-a anulat și va fi trimis în seara aceasta un alt pilot pentru a aduce mâine avionul de la Paris. Tarom are un număr de 13 curse permanent descoperite din lipsă de personal. Deși a anunțat angajarea imediată și fără concurs, nu s-a prezentat nimeni din cauza veniturilor mult prea mici față de restul ofertelor. În plus, de la momentul angajării până la urcarea efectivă în avion trec peste 3 luni de zile minimum chiar dacă pilotul respectiv are calificare. 

--- 

Avionul Tarom de pe cursa Paris-Otopeni nu a mai putut decola deoarece copilotului i s-a făcut rău. Acum se caută soluții pentru remedierea problemei. Potrivit unor surse, se încearcă inclusiv aducerea unui alt pilot de la București, dar deocamdată nu se știe când mai exact mai fi posibilă decolarea avionului respectiv sau dacă până la urmă pasagerii vor trebui să ajungă în România cu alte curse.

"Compania TAROM informează că din cauza unei urgențe medicale generate de starea de sănătate a unuia dintre cei doi piloți, care a avut nevoie de îngrijiri și este incapacitat din punct de vedere medical,  zborul RO382 pe ruta Paris-București a fost anulat.

Menționăm că pasagerii cursei anulate au fost informați și vor primi soluția unui zbor alternativ cât mai curând cu putință, în cursul zilei de astăzi sau mâine.

Compania TAROM depune toate eforturile necesare pentru a minimaliza impactul pe care această situație l-ar putea avea în planul de călătorie al pasagerilor.

Ne cerem scuze pentru inconvenient, vă mulțumim pentru înţelegere şi vă reamintim că prioritatea Companiei TAROM este siguranţa şi securitatea pasagerilor şi echipajului său", transmite Tarom într-un comunicat.

Cu doar 5 zile în urmă o altă aeronavă rămânea la sol

Reamintim că acum 5 zile o altă aeronavă Tarom rămânea la sol. Era vorba despre un avion care a fost grav avariat în Oradea de furtună. Avaria s-ar fi produs atunci când aeronava era la sol, fiind afectate eleroanele și aripile.

Conform informațiilor, s-au rupt comenzile avionului, blocate conform procedurii standard. Aeronava era oprită de la zbor, ne-a spus atunci pilotul Cezar Osiceanu, care a specificat că necesită controale și lucrări până la revenirea pe pistă. 

Se pare că pentru TAROM lovitura este semnificativă, pentru că din 18 avioane mai erau la acel moment la zbor doar 14. Inițial, informațiile erau că aeronava TAROM nu a decolat din motive de siguranță. Vântul a avut o putere de 120 km/h și efectiv a doborât o parte din gardul Aeroportului Oradea. Respectivul avion Tarom trebuia să decoleze luni, la 19:25, de la Oradea la București. 

Și astea nu sunt singurele probleme ale Tarom. Reamintim că recent, 20% din piloții Tarom s-au declarat luni "inapți de zbor", ceea ce a dus la anularea a zeci de curse interne și externe. Mai mult de 2.000 de persoane au pierdut zborurile pentru care au cumpărat bilete, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Alexandru Anghel. Ulterior, compania a anunțat că a început să-i contacteze pe pasagerii afectați pentru a le oferi despăgubiri. Clienții pot alege între compensații în bani sau sub formă de voucher electronic, pe care îl pot folosi pentru achiziționarea de bilete TAROM pe zboruri operate de companie, valabile timp de un an de la emitere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel