Diana Tache susține că alegerea avionului de lux pentru deplasarea în Japonia a președintelui nu este în totalitate vina lui Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis, președintele României, a închiriat o aeronavă Boeing 737-900ER (BBJ) Global Jet pentru deplasarea în Japonia, iar pentru acest lucru a fost aspru criticat de opinia publică. Jurnalista Diana Tache însă afirmă că vina nu îi aparține în totalitate lui Klaus Iohannis, ci și celor care l-au sfătuit în acest sens.
"Părerea mea este că vina nu este în totalitate a președintelui Klaus Iohannis. Îmi vine mie acum rândul să îl apăr pe președintele în funcție. Știți părerea mea despre puterea care apune în ceea ce îl privește pe Klaus Iohannis și sfătuitorii lui foarte apropiați care au demonstrat încă de la 1 decembrie, țineți minte că am discutat încă de la parada de 1 decembrie că nu i-au comunicat nici măcar prognoza meteo. L-au lăsat în ploaie, cu pelerină, i-au pus acolo o ciupercă, o cortină ceva și care, iată, a ajuns aici pentru că președintele spune: Trebuie să ajung în Japonia. Cât faci pe drum? 12 ore. Cu ce merg? Cu bicicleta nu se poate, cu mașina nu se poate, prin urmare am la dispoziție niște lucruri și i se prezintă niște opțiuni de tipul opțiunii care i-a fost prezentată lui Klaus Iohannis. Președintele, după 8 ani de mandat, are încredere că cei care îi pun opțiunile pe masă au evaluat riscuri, posibilități de toate felurile.
Ca atare, cred că a început cumva erodarea puterii lui Klaus Iohannis despre care, repet, vorbim de multă vreme, dar acum este mult mai vizibilă, mult mai evidentă. Președintele face în continuare greșeala de a se lăsa pe mâna celor care s-a lăsat în acești 8 ani de zile", a declarat Diana Tache în cadrul emisiunii "Miercurea Neagră" de la DC NEWS.
"Asta poate fi foarte posibil. Sigur că erodarea începe, dar eu vă spun din experiență proprie de muncă, în chestii din astea decizia este a demnitarului. Dacă nu este exagerat de leneș și nu a cerut nici cea mai mică informație despre avion, dar tot vina lui este pentru că în momentul în care este o deplasare, mai ales o deplasare din asta președintele în mod normal întreabă cu ce avion merge.
Sigur că nu va sta el acolo să calculeze banii sau fotoliile cum sunt așezate, dar în momentul în care întreabă cu ce merge, cum ați spus dvs. cu bicicleta nu, dar cu ce? Cu un avion. Întrebi ce avion. Cât costă? Și iar, dacă vede că avionul costă niște multe sute de mii, întreabă: "Bă, da ce avion e ăla? Dați și voi unul mai normal așa" ", a spus Mugur Ciuvică.
"Exact. Jumătate din vină îi aparține lui Klaus Iohannis", a concluzionat Diana Tache.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News