Avioanele cu ferestre, folosite în prezent de companiile aeriene pentru transportul de călători, ar putea deveni istorie. O companie franceză de design a creat un concept pentru un avion privat, fără ferestre.
Una dintre plăcerile zborului cu avionul este aceeea de a admira, din înaltul cerului, lumea de jos, însă această experiență s-ar putea modifica, în cazul în care un proiect al companiei franceze Technicon Design, Ixion Windowless Jet, ar intra în fabricație, scrie The Telegraph, potrivit incont.ro.
Ixion Windowless Jet este o aeronavă particulară, prevăzută cu ecrane speciale în laterale și plafon, ce vor afișa imagini în timp real, captate de camerele montate în afara avionului. Astfel, pasagerii vor avea senzația că se află la bordul unui avion cu fuselaj complet tansparent, iar în cazul în care imaginile nu vor fi pe placul lor, aceștia vor putea solicita să vadă altceva: film sau diverse alte imagini. De asemenea, ecranele pot fi folosite inclusiv pentru video-conferințe.
Technicon Design afirmă că prin înlăturarea ferestrelor se va reduce greutatea aeronavei, consumul de combustibil și costurile de întreținere, și se oferă astfel oportunități mai mari designerilor pentru a spori și înfrumuseța interioarele.
Deocamdată, nu există planuri ferme de construire a acestui model, însă e doar o chestiune de timp până când vor apărea firme care să bată palma pentru a le transforma în realitate avioanele fără ferestre, susțin francezii.
Un proiect aviatic similar a fost prezentat la începutul acestui an. Spike Aerospace din SUA vrea să lanseze zboruri comerciale supersonice (Mach 1.6 - 1.8) în 2018 și se așteaptă ca aeronavele, gândite, de asemenea fără ferestre din aceleași motive ca și Technicon Design, să poată zbura de la Londra la New York în mai puțin de patru ore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News