4 noiembrie 1957 - o zi în care Nicolae Ceaușescu și-ar fi putut pierde viața în urma prăbușirii avionului în care se afla. Și, în acest fel, soarta comunismului românesc ar fi fost în mod cer radical schimbată.
Destinul comunismului român s-ar fi schimbat cu siguranță dacă în accidentul aviatic de la Moscova, din 4 noiembrie 1957, tânărul pe atunci Nicolae Ceaușescu și-ar fi pierdut viața.
E un episod în mare parte uitat, dar care ar fi putut schimba destinele comunismului românesc.
Așadar, pe 4 noiembrie 1957, Ceaușescu făcea parte din delegația comuniștilor români. Conducătorul țării la vremea respectivă era încă Gheorghe Gheorghiu Dej.
În dimineața zilei de 4 noiembrie 1957, o delegație a Partidului Muncitoresc Român a decolat la bordul unui avion sovietic spre Moscova, unde urma să participe la sărbătorirea zilei de 7 noiembrie - 40 de ani de la revoluția bolșevică.
Delegația cuprindea șse persoane: Chivu Stoica (în acel moment prim-ministru al guvernului, aici în calitate de conducător al grupului), Alexandru Moghioroş, Grigore Preoteasa, Nicolae Ceauşescu, Ştefan Voitec şi Leonte Răutu. Liderii comuniști români erau însoțiți de un personal „tehnic", din care făceau parte translatorul Mihai Novicov, Ştefan Voicu, stenograful Petrescu şi ofiţerul de Securitate Mecu, cel care-l însoţea de regulă pe Chivu Stoica în deplasări. Din cauza unei răceli, Gheorghe Gheorghiu Dej nu a mai făcut deplasarea.
Echipajul avionului era sovietic, fiind alcătuit din piloţii Şliahov (comandantul avionului) şi Hriukalov, ambii navigatori cu experienţă, şi tehnicianul de bord Pavlikov.
După o escală la Kiev, avionul în care se aflau comuniștii români a decolat către Moscova, dar a fost la scurt timp întors din drum deoarece pe aeroportul din Moscova se înregistrau condiții periculoase de aterizare, vizibilitatea fiind foarte redusă din cauza condițiilor de ceață densă. Avionul s-a întors la Kiev, unde s-a întâlnit cu delegația maghiară care zbura și ea spre Moscova.
Ulterior, cele două avioane au redecolat către Moscova, întâi ungurii, apoi comuniștii români. În aeronavă era o atmosferă de oboseală, pasagerii dormitau, s-au întins pe fotolii și din când în când mai discutau.
Istoricul Adrian Cioroianu, în volumul său Pe umerii lui Marx: o introducere în istoria comunismului românesc, scrie:
Accidentul s-a produs în momentul a ceea ce trebuia să fie aterizarea pe aeroportul moscovit Vnukovo, la orele întunecate de la sfârşitul după-amiezii. Din cauza proastei vizibilităţi, nava a ratat pista de aterizare şi, la scurt timp după prăbuşirea într-o pădure de lângă aeroport, s-a aprins în flăcări. Între timp, nouă dintre pasageri reuşiseră să iasă şi să se îndepărteze de avion; alături de piloţi, cel care a pierit în accident a fost Grigore Preoteasa — cel mai probabil deoarece momentul fatal 1-a surprins în picioare, în timp ce povestea „despre felul cum în America pasagerii sunt legaţi înainte de decolare şi aterizare".
(...)
Supravieţuitorii au fost duşi imediat la spitalul de partid Kremliovka („un fel de spital special, cum ar fi «Eliasul» de la noi, unde capătă îngrijire activiştii de partid şi mai ales tovarăşii din alte partide", iar acolo au fost vizitaţi imediat de o delegaţie sovietică în frunte cu premierul N.A. Bulganin. La Bucureşti, în zilele următoare chenarele îndoliate din presa oficială au fost mai curând discrete, pentru a nu afecta reportajele omagiale dedicate aniversării de la Moscova”, scrie Cioroianu, care citează din povestirile scriitorului Mihai Novicov care a relatat moartea lui Preoteasa.
Așadar, pe lângă cei doi piloți, în urma prăbușirii a decedat și Grigore Preoteasa, un tânăr de viitor în cadrul partidei comuniste.
Dar ce s-ar fi întâmplat dacă în locul lui Preoteasa, care povestea colegilor din partid din picioare, în momentul prăbușirii se afla Nicolae Ceaușescu?
„Istoria contrafactuală, istoria lui „dacă", rămâne un simplu joc intelectual şi nimic mai mult; inevitabil, ea nu poate explica nimic din cele ce aparţin trecutului, aşa cum s-a consumat el. În acel moment al istoriei mondiale, comunismul românesc ar fi mers înainte indiferent de numărul sau calibrul politic al victimelor de pe Vnukovo, din 4 noiembrie 1957”, conchide reputatul istoric Adrian Cioroianu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu