EXCLUSIV  Avizul psihologic pentru parlamentari, SPULBERAT de Zegrean: Nu există nicăieri în lume, nu se poate

Parlamentul României / Foto: Facebook, Parlamentul României
Parlamentul României / Foto: Facebook, Parlamentul României

Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR, a vorbit pentru DC NEWS despre posibilitatea ca viitorii candidaţi la alegerile parlamentare din România să prezinte un aviz psihologic. Măsura a fost propusă în Parlament de liberalul Pavel Popescu. 

Publicitate

Proiectul care condiţionează candidatura de avizul psihologic a fost depus la Senat în urmă cu 5 ani. Pentru a deveni lege, trebuie să treacă întâi de cele două camere ale Parlamentului şi să fie promulgat apoi de preşedinte. 

”Pentru exercitarea corectă a mandatului, deputații și senatorii au obligația menținerii unui dialog permanent cu cetățenii pe probleme care îi interesează, cu instituțiile abilitate, să elaboreze legi și alte acte, și pentru toate aceste motive, deputații și senatorii trebuie să fie apți şi din punct de vedere psihologic”, a arătat deputatul Popescu, în expunerea de motive.

”Considerăm necesar ca și parlamentarii, care obțin mandatul din partea cetățenilor să aibă acest aviz, așa cum este necesar pentru angajați, fie bugetari, fie din companiile privat. În practică, şofer sau administrator de bloc nu poţi fi fără aviz psihologic. Parlamentar, însă, se poate fără oprelişti. Având în vedere ce fel de inşi populează Parlamentul României, e de aşteptat ca şi deputaţii să respingă această propunere legislativă." mai spune acesta.

VEZI MAI MULTE AICI

Augustin Zegrean spulberă şansele proiectului: Nu există nicăieri în lume 

"Discuţia asta e veche. Dar nicăieri în lume nu se practică aşa ceva. Dreptul de a fi ales nu e condiţionat de aşa ceva. Sunt foarte puţine condiţionări pentru aşa ceva. Nu are nicio şansă să treacă. Un astfel de proiect poate deveni realitate doar dacă se modifică Constituţia, dar nu ştiu să fie vreo ţară în lume unde să fie aşa ceva. Dacă ei vor să pună condiţii, nu au decât, dar nu pot fără modificarea Constituţiei. La dreptul de a fi ales este prevăzut doar să nu fie 'debil sau alienat mintal'. Dar acolo există certificat!", a declarat Augustin Zegrean pentru DC NEWS. 

George Simion l-a bruscat pe Virgil Popescu la tribuna Parlamentului 

În timp ce ministrul liberal Virgil Popescu se apăra în fața Parlamentului la dezbaterea moţiunii simple, liderul AUR, George Simion, striga ”Hoțule!”.

”Domnule președinte, pot să spun domnului Simion să se ducă la domnul Putin să ieftinească gazul, că văd că pe domnul Simion îl frământă alte lucruri?” a spus Virgil Popescu, după ce și-a întrerupt discursul, din cauza strigătelor din sală ale lui George Simion. 

În replică, copreședintele AUR s-a dus în fața Parlamentului, la tribună, și l-a luat în brațe pe Virgil Popescu, strigându-i în față: ”Ești un hoț”. Deși a fost foarte aproape de Virgil Popescu în momentul în care a făcut acest gest, el nu purta masca de protecție. VEZI MAI MULTE AICI 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel