Avocado ne oferă o mulțime de beneficii, dar poate fi și periculos pentru organism.
Avocado este cunoscut pentru numeroasele beneficii pe care le are. Acest fruct conține o mare varietate de nutrienți, inclusiv antioxidanți. Ajută la prevenirea inflamației și a stresului oxidativ din vasele de sânge, îmbunătățind în același timp fluxul sanguin. În plus, avocado conține elemente despre care se știe că scad ratele de cancer oral.
Unele cercetări arată că există un potențial ca avocado să reducă și riscul atât al cancerului de sân, cât și al cancerului de prostată. Totuși, fructul poate deveni și periculos pentru organism.
Trebuie să fim atenție la concentratele calorice. Avocado este un fruct bogat și în calorii, așa că ar trebui să avem grijă cu ce îl combinăm în alimentație. În plus, nu e bine nici dacă mâncăm prea mult avocado.
“Un avocado de 100-150 de grame este echivalentul din punct de vedere caloric cu o bucată de carne de 100-150 de grame, deci nu trebuie consumat fără limite.”, a explicat dr. Laura Ene, medic primar diabet și nutriție, la PRO TV.
Cel mult 150 de grame pe zi! Avocado trebuie să înlocuiască porția de carne ori de brânza de la acea masă.
“Avocado nu ar trebui consumat alături de carne pentru că e foarte caloric, ar trebuie consumat cu legume, legume care să dea acea sațietate cu puține calorii”, susține medicul.
Toate uleiurile, deși esențiale pentru sănătate, sunt concentrate calorice. Fie că mâncați avocado, nuci, ori ulei presat la rece, cantitățile trebuie să fie mici. Copiii și adolescenții au cea mai mare nevoie ca în meniul lor să existe ulei presat la rece, pește gras, avocado și nuci.
În primul rând, un avocado copt are coajă de culoare verde închis spre negru. Evită să cumperi fructele cu coajă de culoare verde, pentru că acestea nu sunt încă foarte coapte.
Textura cojii este la fel de importantă. Aceasta trebuie să aibă o textură denivelată. Totodată, atunci când apeşi uşor pe coajă, trebuie să fie tare. În cazul în care apeşi cu uşurinţă şi laşi urme în acel fruct, te sfătuim să îţi îndrepţi atenţia către altul deoarece acesta este mult prea copt, posibil să fie şi stricat.
Şi starea în care se află codiţa fructului este foarte importantă. Atunci când o mişti şi cade imediat, iar acel loc este verde, atunci ţii în mână un fruct copt, gata să fie mâncat. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu