Avocado, unul dintre cele mai consumate fructe exotice în România. Importurile au crescut enorm

Avocado, unul dintre cele mai consumate fructe exotice în România. Importurile au crescut enorm / Sursă foto: Pexels (Matthias Oben)
Avocado, unul dintre cele mai consumate fructe exotice în România. Importurile au crescut enorm / Sursă foto: Pexels (Matthias Oben)

Am început sa mâncam mai sănătos și să folosim fructe exotice în preparatele de zi cu zi. Avocado în special, așa că importurile au crescut enorm.

Pe fondul unei cereri mari, dar și al unei producții mai mici, la care se adaugă și restricțiile de transport impuse de pandemie, prețurile au tot crescut, și sunt acum la cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani.

Prețului fructului de avocado a ajuns la cel mai ridicat nivel de după 1998, arată datele oficiale. Problemele vin din Mexic, cel mai mare producator. Consecințele se simt și la noi, în special în bucătăriile marilor resturante.

În magazinele românești, un săculeț costă în jur de 13 lei, în timp ce la bucată se vinde cu cel puțin 4 lei.

Pe lângă consumul individual și o serie de restaurante deschise recent folosesc din plin acest fruct. Într-un local din București sunt gătite lunar peste 5300 de bucăți, adică o tonă.

Chindia Târgovişte - Dinamo. Prima victorie pentru "câinii roșii" în deplasare din acest sezon

În combinație cu pește crud, carne de pui și vită sau asezonat cu diferite fructe și savurat pe post de desert, avocado poate sta la baza tuturor preparatelor. Cererea pentru acest fruct a accelerat pe măsură ce oamenii au început în pandemie să ia masa acasă. Numai noi am importat anul trecut, peste 11 mii de tone, în creștere față de 2020, când am importat puțin peste 9 mii de tone.

Cele mai mari cantități le importăm din Germania, Ungaria, Țările de Jos, în special Olanda, dar și Spania și Turcia. Cel mai bine se dezvoltă în zonele tropicale, unde există umiditate, iar temperaturile trec de 22 de grade atât ziua, cât și noaptea. Clima din țara noastră nu îi permite să se dezvolte, iar costurile pentru o seră sunt imense.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel