Urmărește emisiunea live


Avocat din Iași, reținut pentru omor calificat. Și-ar fi ucis iubita acum un an

Avocat din Iași, reținut pentru omor calificat. Și-ar fi ucis iubita acum un an / Foto: Pixabay, de Ashby C Sorensen
Avocat din Iași, reținut pentru omor calificat. Și-ar fi ucis iubita acum un an / Foto: Pixabay, de Ashby C Sorensen

Un avocat din Iași a fost reținut pentru omor calificat, după ce și-ar fi ucis iubita acum un an.

Alegeri prezidentiale 2024

Avocatul ieşean Sebastian Felecanu a fost reţinut pentru 24 de ore într-un dosar de omor calificat, transmite Agerpres. El este principalul suspect în cazul morţii iubitei sale, care în urmă cu un an a căzut de la etajul al şaselea al blocului în care cei doi locuiau.

"La data de 15 iulie 2022, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Felecanu Sebastian, avocat în Baroul Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţia. Faţă de inculpat a fost luată măsură reţinerii pentru 24 de ore, iar dosarul a fost înaintat către Curtea de Apel Iaşi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor de judecată, Curtea de Apel Iaşi a amânat judecarea propunerii de arestare preventivă pentru sâmbătă dimineaţă, "pentru ca inculpatul să studieze dosarul împreună cu apărătorul desemnat din oficiu".

În urmă cu un an, Monica Cioată, o avocată în vârstă de 26 de ani, a căzut de la etajul al şaselea al imobilului în care locuia cu prietenul său, avocatul Sebastian Felecanu. Bărbatul a sunat la serviciul de urgenţă 112, dar femeia nu a mai putut fi salvată. Iniţial procurorii au crezut că a fost un accident sau un caz de suicid, însă după ce au adunat probe l-au reţinut pe Sebastian Felecanu.

Arestat, la vârsta de 15 ani, pentru tentativă de omor. Ar fi vrut să își ucidă un amic, sub influența drogurilor

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului minor M.V.A. în vârstă de 15 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

În comunicatul de presă eliberat de instituție se constată că, la data de 22.06.2022, în jurul orei 20:10, în parcul CET situat la intersecţia străzii Agricultorilor cu str. Francisc Hubic, din mun. Oradea, jud. Bihor, inculpatul şi persoana vătămată – minorul S.D.I., în vârstă de 16 ani, au avut un schimb de replici, inculpatul cerându-i imperativ persoanei vătămate să se pună în genunchi în faţa lui şi să-şi ceară scuze pentru că l-ar fi jignit anterior.

Întrucât persoana vătămată nu s-a conformat şi a rămas în picioare, inculpatul a pus mâna stângă pe umărul persoanei vătămate, iar cu mâna dreaptă în care avea un cuţit tip briceag i-a aplicat o lovitură în zona gâtului, respectiv în regiunea antero-laterală cervicală, provocându-i o plagă tăiată cu dimensiunea de 10 cm şi cu interesare vasculară, leziune care necesită 20-25 zile de îngrijiri medicale dacă nu vor surveni complicaţii. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel