Avocat Piperea: Inculparea lui DD, o gafă politică care îi va spori popularitatea

Plângerea formulată de către Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) în cazul privatizării Oltchim este lipsită de temei, deoarece Dan Diaconescu nu poate fi acuzat de înșelăciune, având în vedere că nu a fost semnat niciun contract în acest sens, a declarat, la Money Channel, avocatul Gheorghe Piperea, convins fiind că singurul rezultat al demersului OPSPI va fi creștera popularității patronului OTV.

“Este ciudată acuzaţia. Poate fi vorba de tentativa de înşelăciune, fals sau uz de fals. Pentru înşelăciune trebuia să existe un contract care să fie semnat şi pe care să nu-l fi executat în mod intenţionat. Adică să închei contractul cu intenţia de la început să nu-l execuţi”, a explicat avocatul.

Mai mult, Gheorghe Piperea consideră că acuzaţia adusă lui Dan Diaconescu este o gafă din punct de vedere politic. Procesul nu va face decât să-l prezinte pe Diaconescu în rolul victimei, ceea ce-i va creşte acestuia popularitatea. Cel mult, Dan Diaconescu poate fi acuzat de populism grosolan. „Din păcate, din punct de vedere legal, populismul nu este o infracţiune”, a conchis avocatul Piperea.

OPSPI a depus miercuri după-amiază plângerea penală prin mail la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul privatizării Oltchim, după ce iniţial a ratat depunerea ei printr-un angajat. Dacă nu se apela la acest mijloc de corespondenţă, plângerea penală nu ar mai fi putut să fie depusă joi, din cauză că semnătura şefului OPSPI nu mai era valabilă, el demisionând miercuri. Dan Diaconescu este acuzat înşelăciune şi prezentare de acte false.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel