Avocata Ramona Tatarici a dat cărțile pe față, live, la DCNews.
Jurnalista Laura Duță i-a ridicat problema Ramona Tatarici despre procedurile mai puțin respectate în instanță - și înainte de asta- în privința apărării. Avocata a precizat că sunt în continuare probleme, în secțiile de poliție, unde avocatul nu are dreptul de a avea asupra lui telefonul.
”Procedura nu mai există la nivelul unităților de parchet, însă, în continuare, sunt secții de poliție care îți refuză, și apreciez eu că este un drept al avocatului, să aibă telefonul asupra lui în acea perioadă de 2, 3, 4 ore cât stă în unitatea de poliție. Este un aspect pe care se pare că unitățile de parchet l-au înțeles însă secțiile de poliție în continuare sunt reticente la acest aspect. Sunt în continuare mesaje pe care le primim și citații de la organul de urmărire penală în sensul că aveți cerere depusă în vederea asistării la orice act de urmărire penală, este ora 9 vă aduc la cunoștință că la 9:30 se efectuează o audiere. Nu este neapărat eficient, este să spun așa bifat. Ai dosare la altă instanță, îți faci agenda de cu o zi înainte, adică dreptul la apărarea inculpatului este să spun mai degrabă bifat decât efectiv realizat” a spus avocata Tatarici, pentru DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News