Avocatul Adrian Cuculis a vorbit despre cazul fostului şef al BCCO Bucureşti care s-a urcat băut şi drogat la volan, omorând o femeie.
Avocatul Adrian Cuculis a vorbit la Antena 3 CNN despre cazul fostului şef al BCCO Bucureşti care s-a urcat băut şi drogat la volan, spulberând un grup de pietoni în Popești Leordeni și omorând astfel o femeie, pe Nicoleta care în acea zi împlinea 56 de ani.
Astfel, întrebat cum este posibil ca un om care este antrenat fix pentru a combate criminalitatea și traficul de droguri să ajungă să comită asemenea fapte, avocatul Adrian Cuculis a spus:
"Eu am fost în zona respectivă. Culmea este că primăria și-a făcut treaba acolo. Adică sunt limitatoare de viteză peste tot, cred că din 50 în 50 m. Nu se făceau curse, sunt niște străzi tip labirint, adică nu e foarte simplu să mergi cu viteză. Dar când tu ești drogat, când mai e și băut peste drogurile respective e clar că se poate întâmpla orice.
Eu am două ipoteze. Poate să fie și ipoteza lui, dar nu vreau să stau foarte mult să discut despre ea, că era sub nu știu ce tratament. Ok, ești pe tratament, dar ce căutai, să fii și băut. Deci practic se anulează una pe cealaltă sau mai există situația numărul doi.
Când tu vrei să dresezi un câine să-ți depisteze drogurile, îl droghezi. Oamenii ăștia și treaba asta e cunoscută din dosare, cei care sunt operativi, care merg și intră direct, să spunem așa, în rețele, sunt și consumatori într-o mică sau mai mare măsură.
Problema este dacă suntem pe ipoteza asta pe care v-o lansez eu acum avem o problemă sistemică, pentru că nu poți să lași un om de genul ăsta să-ți iasă din sistem până când nu știi că este reabilitat. Ori dacă există o reabilitare cu privire la persoana lui, hai să vedem de ce a recidivat. E clar că nu-l poți lăsa, chiar dacă e reabilitat fără să-l supraveghezi, știind că el era consumator în interiorul rețelelor respective. Nu că îi găsesc vreo scuză, dar ucidere din culpă să știți că e discutabil. Multe dintre cele care sunt ucideri din culpă se transformă ulterior în omor".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News