Marius Striblea, avocatul Elenei Udrea, a fost invitat, joi seară, la "Ediţia de seară”, emisiune realizată de Victor Ciutacu la România TV. El a comentat condițiile grele în care stă Elena Udrea la închisoare.
"Dumneai este un om puternic, încearcă să-şi facă apărarea, să sperăm că această expunere va fi sfârşită odată cu judecarea contestaţiei. Înseamnă umilinţă, înjosire, dacă dumneavoastră consideraţi că pentru faptele pe care le-ar fi comis trebuie să stea în asemenea condiţii...
Ceea ce se întâmplă în ultimul timp este o exagerare dincolo de limitele codului de procedură penală. Tot mai des am constatat că măsura arestului preventiv s-a transformat într-un circ, nu mai e nicio zi fără cozi de ziarişti la DNA, vedem oameni tărâţi cu cătuşe la mâini. Odată trecut prin acest purgatoriu nu mai poţi să-ţi revii, răul e ireparabil la adresa doamnei Udrea, să sperăm că vom avea câştig de cauză", a zis Marius Striblea.
De asemenea, avocatul a declarat că în arest, hainele sunt limitate ca număr: "Nici nu cred că în arestul poliţiei poţi să ai o garderobă, dar hainele oricum sunt limitate ca număr".
Avocatul Elenei Udrea subliniază faptul că problema cea mai mare este, de fapt, nerespectarea condițiilor în care aceasta a intrat în penitenciar, consemnând că Elena Udrea a fost arestată fără probe.
"Nu condiţiile din penitenciar sunt problema, ci nerespectarea condiţiilor în care intri în penitenciar. Elena Udrea a fost arestată în condiţii abuzive. Arestul are rolul de a-i izola pe cei periculoşi. Aş vrea să-mi demonstreze oricine de ce este periculoasă doamna Udrea. Doamna Udrea a fost arestată fără să existe temeiul. Au rămas cinci acuzaţii prin voia Parchetului. Pentru patru dintre ele s-a cerut arestarea preventivă. Din cele patru, judecătorul a ales doar două. A spus că doar două ar putea fi obiectul arestării preventive", a mai zis Marius Striblea la România TV.
"Elena Udrea i s-a închis gura de fapt... avem informaţii că se încearcă găsirea de denunţuri în mai multe părţi ale ţării, pentru a se observa că Udrea este pericolul public numărul unu", a subliniat avocatul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu