Avocatul familiei Anghel, Bogdan Bărbuceanu, a infirmat zvonurile, care au apărut pe surse, cum că persoanele pe care le reprezintă în instanță, adică părinții și bunica lui Ionuț, ar cere daune de un milion de euro pentru moartea copilului de patru ani.
"Au apărut în presă anumite cifre pe care familia le-ar cere, dar nu sunt reale. Familia Anghel cere daune pe partea civilă, dar cifrele sunt mult mai mici de unu sau două miloane de euro", a declarat Bogdan Bărbuceanu, pentru adevarul.ro.
În ceea ce priveşte Primăria Capitalei şi primarul general, avocatul a declarat că nu sunt puși sub acuzație. Bărbuceanu a subliniat că după ce se va termina ancheta se vor stabili vinovații și abia atunci vor fi stabilite părțile acuzate.
Totuși, până atunci, procurorii au decis către cine se îndreaptă această anchetă, lucru făcut public. Astfel, persoanele vizate, al căror nume este implicat în dosar în vederea cercetării pentru ucidere din culpă, sunt: directorul ADP Sector 2, Cristian Lemnaru, proprietarul terenului unde a fost găsit trupul lui Ionuţ Anghel, Constantin Ciorăscu, dar şi reprezentanţi ai SC Tei Rezidenţial SRL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News