Avocatul Petre Mircea-Bogdan, amenințat de Diana Șoșoacă și apropiații acesteia / „Ai grijă pe unde mergi! Ai grijă la familia ta“

Antena 3 CNN
Antena 3 CNN

Avocatul Petre Mircea-Bogdan a intervenit telefonic la Antena3 CNN unde a vorbit despre amenințările pe care le-a primit în ultima perioadă. 

Bogdan Petre, presupus a fi avocatul Dianei Șoșoacă, dar care a susținut că, în realitate, nu este avocatul senatoarei, a vorbit despre amenințările pe care le-ar fi primit de la Diana Șoșoacă și de la diverse numere ascunse. 

„În urma începerii protestului în data de 10 și a celor două expuneri publice ale primarului Bucureștiului în data de 11, de dimineața și după-amiaza, unde a spus că dacă protestatarii ar formula cerere, ar aproba-o, în data de 12, pentru că nu sunt o persoană de notorietate publică, nu am canale de comunicare și pentru că făcusem acea adeziune, am sunat-o pe doamna senator Diana (n.r. Șoșoacă) și i-am spus: „Eu vreau să urmez această cerere. Vreți să vă trec și pe dumneavoastră pe ea pentru că dacă ne aprobă acest protocol, am toate instrumentele să faceți cunoscut acest protocol , dar nu trebuie să-l politizăm!”. „Da, cum să nu! Te rog!", a spus ea. 

Asta am făcut. În data de 16 am mers la Primărie. Aproximativ patru ore jumătate a monopolizat discuția. Oamenii au fost rezonabili și au spus: „Nu vă putem da mai mult de o perioadă, două, trei zile, mai ales că aveți în vedere că 24 este o zi liberă.” „Eu vreau până în iunie!”,Nu va putem da!” și nu s-a putut face nimic.

Am încercat, nici timorat și nici timid, să-i spun: „Diana, nu este ok. Oamenii sunt deschiși, oamenii vor!”, „Nu! Nu! Nu! Hoților! Vă bag la pușcărie!”

Eu m-am delimitat și am plecat. Ulterior, pentru că avem această dorință încă din primul moment, în data de 18  am formulat o nouă cerere. Am fost atent ce condiții de formă trebuiesc îndeplinite.

În data de 18, m-au chemat acolo și în 30 de minute mi-au acordat protocolul. De comun acord cu Comisia, am stabilit să fie în Piața Constituției. De asemenea, de comun acord cu Comisia s-a stabilit simbolistic, sub formă de fanion, 100 de capete tractor tir și 100 de tractoare și asta s-a întâmplat.

De aici încolo apar actele de propagandă, serviciile. Oamenii cu interese meschine, oamenii mici din politică au vrut să tragă acest acest demers civic și cetățenesc în derizoriu.”, a spus Petre Mircea-Bogdan. 

 

Avocatul a primit amenințări după ce a spus că nu permite politicieni la protest

Petre Mircea-Bogdan a mai spus că a primit amenințări după ce a spus că nu permite politicienilor să vină la protest.

„Ieri, comunicând că nu permit (n.r. politicieni la protest) v-am spus ce mesaje am primit. Am primit nenumărate amenințări: mesaje pe numere ascunse. Nu a sunat niciunul asumat!

„Ai grijă pe unde mergi, ai grijă ce faci, îți place să faci vâlvă, vrei să faci revoluție, ai grijă la familia ta, ai grijă la... ai grijă la..."

Nu am nicio grijă! Am făcut-o în spirit cetățenesc și în spirit constituțional pentru acei oameni!", a spus Petre Mircea-Bogdan la Antena3 CNN. 

 

VEZI ȘI: Update: Protestul lui Șoșoacă din Bucureşti, un eșec. Fermierii și transportatorii s-au strâns tot în Afumați https://www.dcnews.ro/protestul-fermierilor-si-transportatorilor-din-bucuresti-peste-5-000-de-manifestanti-si-200-de-utilaje-ar-trebui-sa-ia-cu-asalt-capitala_945972.html 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel