Urmărește emisiunea live


Avocatul Poporului, agent anti-tortură. Se va ocupa de manifestanții bătuți în Piața Universității?

avocatul-poporului
avocatul-poporului
Alegeri prezidentiale 2024

Instituţia Avocatul Poporului ar putea avea atribuţii în verificarea tratamentului primit de deţinuţii din penitenciare şi din arest, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor persoanelor private de libertate şi a prevenirii torturii şi a pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante, anunţă Ministerul Justiţiei.

Ministerului Justiţiei (MJ) a publicat, miercuri, pe pagina oficială de internet, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, potrivit unui comunicat remis de instituţie.

Proiectul de lege, notează MJ, are în vedere implementarea în dreptul intern a Protocolului opţional, adoptat la New York la 18 decembrie 2002, la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984, protocol ratificat prin Legea nr. 109/2009.

"În aplicarea protocolului menţionat, proiectul de lege atribuie Avocatului Poporului, în calitatea sa de garant constituţional al respectării drepturilor omului, atribuţiile de Mecanism Naţional de Prevenire a Torturii în Locurile de Detenţie, mecanism independent şi beneficiind de personalitate juridică distinctă ce are menirea de a examina în mod regulat tratamentul aplicat persoanelor private de libertate în locurile de detenţie - în special prin intermediul unui sistem de vizite regulate efectuate în incinta locurilor de detenţie vizate -, de formulare a unor recomandări către autorităţile competente, în vederea îmbunătăţirii tratamentului şi condiţiilor persoanelor private de libertate şi a prevenirii torturii şi a pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante, precum şi de formulare a unor propuneri şi observaţii privind legislaţia existentă sau proiectele legislative", arată sursa citată.

În cadrul Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii în Locurile de Detenţie va funcţiona o Comisie de experţi, al cărei preşedinte va fi un adjunct al Avocatului Poporului desemnat expres în acest scop, mai notează MJ care arată că experţii comisiei beneficiază de independenţă în exercitarea atribuţiilor lor şi vor îndeplini efectiv atribuţiile Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii în locurile de detenţie pe teritoriul României.

Instituţia arată că un element de noutate important al protocolului implementat şi al proiectului de lege este viziunea asupra noţiunii de "loc de detenţie", viziune diferită de cea clasică şi mult mai cuprinzătoare.

"Astfel, locul de detenţie este definit ca fiind «orice loc aflat sub jurisdicţia şi controlul statului, în care persoanele sunt sau ar putea fi private de libertate, fie în baza unui ordin al unei autorităţi publice sau la cererea acesteia ori acordul tacit al acesteia». În această noţiune sunt cuprinse, pe lângă clasicele penitenciare, centre de reţinere şi arestare preventivă ale poliţiei şi centre de reeducare, şi spitalele de psihiatrie în care pacienţii nu sunt internaţi ca urmare a propriei voinţe sau pe care nu le pot părăsi în urma propriei decizii, azilurile de bătrâni pe care aceştia nu le pot părăsi atunci când doresc datorită unor situaţii de fapt, cum ar fi imposibilitatea deplasării, centrele de cazare pentru străini în care aceştia sunt în fapt privaţi de libertate pe perioada cazării, centrele de tranzit, în care persoanele se află în aceeaşi situaţie, precum şi diversele tipuri de stabilimente pentru minori, pe care aceştia nu le pot părăsi prin proprie voinţă sau cu încuviinţarea părinţilor", se mai arată în comunicat.

În acest context, precizează MJ, cerinţele de independenţă funcţională au fost cele care au condus în mod natural la alegerea instituţiei Avocatului Poporului ca instituţie în cadrul căreia îşi va desfăşura activitatea Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii în Locurile de Detenţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel