EXCLUSIV  Avocatul Poporului are un Mecanism Naţional de Prevenire a Torturii şi Relelor Tratamente. De ce nu au intervenit la azilele terorii

foto DIICOT
foto DIICOT

Renate Weber, Avocatul Poporului, a vorbit într-un interviu pentru DC NEWS despre controalele pe care instituţia le face la căminele pentru bătrâni şi nu numai din toată ţara, dar şi ce se întâmplă atunci când managerii acestor cămine refuză accesul inspectorilor. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Aţi inspectat, vizitat, cămine de vârstnici. Cum apreciaţi situaţia la care s-a ajuns după intervenţia DIICOT? Întrebarea e de ce nu aţi fost şi în Ilfov, cum aţi scăpat cele trei case ale groazei", a întrebat Val Vâlcu în startul emisiunii. 

"Noi avem în cadrul instituţiei un departament care se numeşte Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii, Relelor Tratamente, Tratamente Inumane. Cu colegii de acolo facem vizite preventive în locuri de detenţie. Adică locuri din care persoanele nu pot pleca prin propria voinţă. Intră aici toate penitenciarele, toate aresturile poliţiei, centrele pentru persoane în vârstă, publice sau private, centre pentru persoane cu dizabilităţi, spitale de psihiatrie, centre de copii, etc. Vorbim de câteva mii de locuri la nivelul ţării. Noi suntem o mână de oameni acolo, nu avem cum să le acoperim pe toate. Se face un plan anual, cu priorităţi. 

Anul trecut s-au făcut 16 astfel de vizite la centre pentru persoane vârstnice. Anul acesta au fost făcute deja 15, ceea ce e deja foarte mult. Pentru că în partea a doua a anului se va merge iar către penitenciare, aresturi ale poliţiei. 

Nu eu fac planificarea şi nici colegii mei. Ei nu au de unde să ştie. Fiind mecanism de prevenire, nu ştii dinainte ce vei găsi în locul în care te vei duce. 

Vizitele se fac într-o echipă mixtă. Un jurist, un medic, un reprezentant al unui ONG, şi în funcţie de locul în care mergem poate să mai meargă un asistent social sau un psiholog. Echipele sunt din 4 sau 5 persoane, de regulă. Unii sunt angajaţii noştri, alţii sunt colaboratori. Se stă acolo de dimineaţa până seara, dar se poate reveni şi a doua zi. Vizitele sunt inopinate, ele nu sunt anunţate. 

Mergem acolo, ne prezentăm, arătăm împuternicirile pe care le avem, iar autorităţile, în mod normal, sunt obligate să ne pună la dispoziţie toate documentele pe care le cerem", a declarat Renate Weber. 

Nu sunt sancţiuni pentru cei care nu permit accesul celor care vin în control

"În cazul centrelor private, sunt obligaţi să vă deschidă?", a intervenit Val Vâlcu. 

"Sigur că da, dar nu înseamnă că nu au fost şi situaţii în care ni s-a interzis accesul. De reacţionat am reacţionat, de rezolvat nu am rezolvat. Cred că erau colegele mele de la Braşov care, pe baza unei petiţii primite de la fiica unei doamne care se afla într-un centru privat, s-au dus acolo într-o anchetă. Nu le-a fost permisă intrarea de către managerul acelui loc. Am scris la acea dată ministerului Muncii, cred că era în toamna lui 2019, dar nu am primit niciun răspuns. 

Nu există sancţiuni în astfel de cazuri. Tot ce poţi face este să iei legătura cu cei care au dat autorizaţie de funcţionare, şi aceştia să discute şi să le explice că trebuie să dea voie reprezentanţilor Avocatului Poporului", a mai explicat Renate Weber. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel