Avocatul Poporului cere redeschiderea spitalelor suport COVID-19

Avocatul Poporului solicită Ministerului Sănătăţii reglementarea în regim de urgenţă a situaţiei internărilor şi intervenţiilor chirurgicale în spitalele suport COVID-19.

Avocatul Poporului a primit mai multe petiţii de la pacienţi, aparţinători ai acestora, dar şi de la organizaţii ale pacienţilor, prin care aceştia şi-au exprimat nemulţumirea faţă de interzicerea accesului în spitale pentru efectuarea procedurilor medicale complexe ce nu pot fi realizate decât în unităţi spitaliceşti.

”Avocatul Poporului a întreprins demersuri încă din 13 mai 2020, arătând la acel moment Ministerului Sănătăţii că nu se mai justifică îngrădirea accesului pacienţilor în spitalele desemnate suport COVID-19, întrucât există mai mulţi pacienţi cu boli cronice grave pentru care urgenţa este imperioasă, pacienţi care necesită proceduri medicale complexe, care nu se pot realiza decât în spital.

”Situația rămâne neschimbată”

Deşi apariţia Ordinului nr. 961 din 29 mai 2020 prevede faptul că după încetarea stării de urgenţă, în funcţie de evoluţia epidemiologică locală, se pot relua internările şi intervenţiile chirurgicale programate, precum şi activitatea din ambulatorii, situaţia rămâne neschimbată în multe unităţi sanitare. Acest fapt duce la agravarea stării de sănătate a multor persoane, şi chiar la pierderi de vieţi omeneşti”, se arată într-un comunicat de presă. 

În context, Avocatul Poporului a emis o Recomandare în care solicită Ministerului Sănătăţii, emiterea în regim de urgenţă, a unei circulare către toate spitalele suport COVID-19, în sensul în care acestea să reia internările şi intervenţiile chirurgicale programate, precum şi activitatea din ambulatorii, în condiţii de siguranţă, respectându-se astfel, dreptul la ocrotirea sănătăţii pacienţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel