vocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul celor cinci copii născuţi la maternitatea Giuleşti, care au fost internaţi cu stafilococ auriu, informează un comunicat transmis vineri AGERPRES. Conform sursei citate, sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22, art. 34 şi art. 49 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, dreptul la ocrotirea sănătăţii şi protecţia copiilor şi a tinerilor.
Publicitate
Avocatul Poporului monitorizează această situaţie, după sesizarea din oficiu de anul trecut, în cazul infectării cu acelaşi stafilococ a 20 de nou-născuţi, la aceeaşi maternitate.
Însă acest caz nu este unic la maternitatea Giuleşti. Acum două zile, alte două cazuri de infecţie cu stafilococ au fost raportate, fapt care a dus şi la o reacţie din partea ministrului sănătăţii, Sorina Pintea.
„Vă confirm că există doi copii care sunt internaţi la Grigore Alexandrescu, cei de la Grigore Alexandrescu au comunicat celor de la DSP de existenţa acestor copii, ştim că aceşti copii s-au născut la Maternitatea Giuleşti în intervalul 22-24 aprilie, dar nu aş putea să vă confirm că stafilococul vine de la Giuleşti. Pot doar să spun că cei de la DSP (Direcţia de Sănătate Publică -n.r.) verifică aceste aspecte. Acum verificăm”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu